Pentagonul şi Moscova au discutat despre securitatea zborurilor efectuate în Siria

Ioana Dogaru
Internaţional / 1 martie 2016

Responsabili cu rang înalt din cadrul Pentagonului au discutat luni prin videoconferinţă cu oficiali ai Ministerului rus al Apărării despre securitatea operaţiunilor lor aeriene în Siria, a informat Washingtonul, potrivit AFP.

Statele Unite şi Rusia au căzut de acord în octombrie să facă schimb de informaţii legate de zborurile lor militare în Siria, pentru a evita orice ciocnire sau incident armat între avioanele lor, precizează sursa citată.

Acordul prevede discuţii periodice între cele două ministere de resort cu scopul de a perfecţiona procedurile utilizate de militari pentru comunicaţiile între ei, transmite France Presse.

Discuţia capătă o importanţă deosebită în contextul în care sâmbătă a intrat în vigoare în Siria un armistiţiu negociat de Moscova şi Washington, relatează sursa citată.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Pentagonului, Peter Cook, conversaţia s-a centrat "doar" pe securitatea zborurilor, chestiunea armistiţiului nefiind abordată.

Consultări separate, diplomatice şi nemilitare, sunt în curs de desfăşurare cu partea rusă cu privire la acordul de încetare a focului în Siria, a informat Pentagonul.

În ciuda insistenţelor repetate ale Moscovei, susţinute de ţări ca Franţa, Statele Unite refuză categoric să stabilească o cooperare militară cu Rusia asupra Siriei, din cauza divergenţelor strategice care le separă, informează AFP.

Statele Unite reproşează Rusiei că în Siria caută înainte de toate să sprijine regimul preşedintelui Bashar Al-Assad, şi nu să lupte împotriva grupării Statul Islamic (ISIS).

Luni dimineaţă, secretarul american al Apărării, Ashton Carter, a reamintit că acordul de încetare a focului nu are niciun impact asupra operaţiunilor coaliţiei conduse de SUA contra grupării ISIS.

"Cu siguranţă, nu există o încetare a ostilităţilor" în această privinţă, a subliniat el.

Operaţiunile împotriva extremiştilor radicali din cadrul organizaţiei SI şi Frontului Al Nosra, ramura Al Qaida în Siria, nu sunt afectate de armistiţiu, mai scrie AFP.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb