PENTRU 21 NOIEMBRIE Pronunţarea în dosarul Parakletos versus băncile care au dat credite în CHF - amânată

E.O.
Bănci-Asigurări / 8 noiembrie 2019

Pronunţarea în dosarul Parakletos versus băncile care au dat credite în CHF - amânată

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a amânat pentru 21 noiembrie pronunţarea în dosarul deschis de Asociaţia Parakletos, condusă de avocatul Gheorghe Piperea, împotriva băncilor care au acordat credite în franci elveţieni (CHF).

Amintim că, în urmă cu peste un an, raportul Parakletos asupra recursului formulat în procesul deschis împotriva celor opt banci comerciale care au dat împrumuturi în moneda elveţiană a fost declarat admisibil, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

În luna mai 2018, Gheorghe Piperea a depus o cerere de recurs împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în acest dosar, în care reclamanta a solicitat instanţei de judecată să dispună încetarea practicilor comerciale înşelătoare, cu consecinţa îngheţării cursului de schimb leu/CHF pentru toate contractele de credit acordate în moneda elveţiană.

În cererea de recurs, avocatul Piperea a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, cerând să se constate că instanţa de apel a aplicat greşit legea în soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii. Instanţa a încălcat regulile de procedură, iar hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, arată cererea de recurs.

Amintim că avocatul Piperea a pierdut, la Curtea de Apel Bucureşti, acest proces colectiv. Procesul a fost pierdut şi pe fond, în anul 2017, în favoarea băncilor, ulterior Asociaţia Parakletos făcând apel.

Băncile reclamate sunt Banca Transilvania, Bancpost, Piraeus Bank România, Banca Românească, OTP Bank România, Garanti Bank, Raiffeisen Bank, Credit Europe Ipotecar IFN, iar obiectul contractului este reprezentat de practicile comerciale considerate incorecte din contractele de credit în CHF încheiate de instituţiile financiare menţionate mai sus. Pe lângă cele opt bănci, Banca Naţională a României (BNR) fusese şi ea acţionată în judecată, în acelaşi dosar, dar instanţa a eliminat Banca Centrală din această cauză.

Potrivit avocatului Piperea, printre practicile considerate înşelătoare invocate în dosarul din justiţie se numără vânzarea creditelor în moneda elveţiană (CHF) unei nişe restrânse de persoane.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Au fost foarte frumos ambalate dar f toxice.

    up date : 21.11.20199:00

    Complet de judecată: Completul nr. 7 AP 

    Numărul documentului de soluționare: 2148/2019 

    Data documentului de soluționare: 21.11.2019 

    Tipul documentului de soluționare: Hotarâre 

    Soluție: Respingere recurs - Nefondat 

    Detalii soluţie: Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă ASOCIAŢIA PARAKLETOS împotriva deciziei civile nr. 406/A din 20 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte First Bank (fostă SC Piraeus Bank Romania SA), Banca Naţională a României, Banca Transilvania SA, SC Garanti Bank SA, SC Banca Românească SA - Membră a Grupului National Bank Of Greece prin I.K. Rokas & Partners - Constantinescu, Radu & Ionescu, SC Credit Europe Ipotecar IFN SA, SC OTP Bank Romania SA şi Raiffeisen Bank SA şi intimata-intervenientă Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Consumatorilor. Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de: 27.592,86 lei în favoarea intimatei First Bank, 27.776,98 lei în favoarea intimatei Banca Transilvania SA, 13.860,53 lei în favoarea intimatei SC Garanti Bank SA, 16.564,44 lei în favoarea intimatei SC Banca Românească SA, 13.806,98 lei în favoarea intimatei SC Credit Europe Ipotecar IFN SA, 8.176,54 lei în favoarea intimatei SC OTP Bank Romania SA, 13.888,79 lei în favoarea intimatei Raiffeisen Bank SA. Definitivă.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb