PENTRU 370 MILIOANE LIRE Sediul Scotland Yard a fost vândut unui fond de investiţii din Abu Dhabi

A.C.
Internaţional / 9 decembrie 2014

Sediul Scotland Yard din Londra a fost vândut unui fond de investiţii din Abu Dhabi pentru 370 milioane de lire sterline (470 milioane euro), a anunţat azi primarul Londrei, Boris Johnson, transmite AFP.

Clădirea, cu o suprafaţă de 56.000 de metri pătraţi din Victoria Street, una dintre străzile cele mai frecventate din capitala britanică, şi care a adăpostit sediul Scotland Yard începând din 1967, a fost scoasă la vânzare în luna septembrie.

Cumpărătorul este fondul de investiţii Abu Dhabi Financial Group, care a plătit cu 120 de milioane de lire mai mult faţă de preţul stabilit iniţial.

Municipalitatea a dat asigurări că economiile realizate prin această vânzare vor permite modernizarea forţelor poliţiei, echiparea agenţilor cu materiale de ultimă generaţie, precum veste de protecţie cu camere video încorporate sau cu tablete.

Fostul sediu al Scotland Yard va fi transformat într-un complex rezidenţial, comercial şi hotelier, în timp ce poliţiştii se vor muta la Curtis Green, o clădire mai modestă situată pe Victoria Embankment, pe malul Tamisei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb