PENTRU ABUZ ÎN SERVICIU ÎN FORMĂ CONTINUATĂ: Fostă şefă de achiziţii de la Spitalul Obregia - trimisă în judecată

T.T.
Anticorupţie / 27 februarie 2019

Fostă şefă de achiziţii de la Spitalul Obregia - trimisă în judecată

Procurorii anticorupţie au trimis-o în judecată pe Elena Faur, la data faptei şef al Serviciului Achiziţii din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia", pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În acelaşi dosar au mai fost deferiţi justiţiei Nicolae Tacu, Ion Grigore şi Camelia Ştefu, administratori ai unor societăţi comerciale, acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu, dar şi Claudiu Cristian Alexandru Popescu, la data faptei şef al Serviciului Administrativ, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, potrivit unui comunicat al DNA publicat, astăzi, pe site-ul instituţiei.

"În perioada iunie 2011 - decembrie 2016, inculpata Faur Elena, în calitate de şef al Serviciului Achiziţii (...), şi-a îndeplinit în mod defectuos, prin încălcarea legislaţiei primare, atribuţiile de serviciu ce îi reveneau în domeniul achiziţiilor publice (...). Inculpata a beneficiat de ajutorul inculpaţilor Ştefu Camelia, Tacu Nicolae şi Grigore Ion care, în calitate de administratori ai societăţilor inculpate, în scopul câştigării procedurilor de achiziţie derulate de Spitalul Clinic de Psihiatrie 'Prof. Dr. Alexandru Obregia', pentru a crea aparenţa derulării unor proceduri legale, transparente şi nediscriminatorii, ce asigură o utilizare eficientă a fondurilor, au furnizat angajaţilor Serviciului Achiziţii din cadrul unităţii sanitare menţionate oferte de preţ supraevaluate, întocmite în numele societăţilor administrate, precum şi oferte privind aceleaşi produse întocmite în numele altor societăţi, cu preţ stabilit în mod intenţionat ca fiind mai mare decât cel propus de societăţile administrate de aceştia", se precizează în comunicat.

Elena Faur a atribuit contractele de achiziţie doar societăţilor "agreate" administrate de cei trei, deşi preţurile practicate de acestea erau mult mai mari decât cele practicate de alţi operatori economici. În urma comparării preţurilor cu care produsele au fost comercializate către spital cu preţurile la care aceste societăţi le-au achiziţionat, a rezultat o supraevaluare a acestora până la 1.100%, relatează sursa citată.

"În acelaşi context, inculpatul Popescu Claudiu Cristian Alexandru, în calitate de Şef al Serviciului Administrativ şi de preşedinte al comisiei de recepţie a serviciilor prestate în baza a opt contracte încheiate (...) cu societatea SC Trendy Alien SRL, a semnat procesele-verbale de recepţie atestând, contrar adevărului, că serviciile au fost prestate, iar prestatorul şi-a îndeplinit obligaţiile asumate. Mai mult, inculpatul a determinat şi pe ceilalţi membri ai aceleiaşi comisii de recepţie să semneze procesele-verbale de recepţie menţionate", mai susţin procurorii.

Prejudiciul produs unităţii medicale prin activitatea infracţională a fost evaluat la peste 4,8 milioane de lei, sumă ce constituie totodată un folos necuvenit pentru firmele beneficiare ale contractelor.

Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" a comunicat că se constituie parte civilă în cauză şi s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unor imobile ce aparţin inculpaţilor Faur, Ştefu, Grigore şi Tacu. De asemenea, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a popririi asupra sumelor aflate în prezent sau care vor intra în viitor în conturile aparţinând societăţilor SC Freemac Med SRL, SC Trendy Alien SRL, SC Frigoterm Eco Service SRL, SC Total Up Service SRL şi SC Sorel 99 SRL.

Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Bucureşti, cu propunerea de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse.

DNA precizează că în acelaşi dosar, pe 22 ianuarie 2019, procurorii anticorupţie au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu inculpatul Gherache Mircea Emilian, la data faptei administrator al unei societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată.

"În prezenţa apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani şi interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice precum şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat", se mai notează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb