PENTRU APROBAREA UNOR DIVIDENDE DE 90% DIN PROFIT Ministerul Energiei cere o nouă Adunare Generală la Romgaz

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 aprilie 2017

Ministerul Energiei a solicitat conducerii Romgaz să convoace o nouă Adunare generală la Romgaz, în vederea aprobării unor dividende de 90% din profitul pe anul trecut, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Ministerul solicită companiei să ţină cont de Memorandumul cu tema mandatarea reprezentanţilor statului în Adunarea Generală a Acţionarilor/Consiliului de Administraţie, după caz, la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru repartizarea unei cote de minim 90% din profitul net al anului 2016 sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat, conform raportului citat.

Acţionarii Romgaz nu au aprobat însă propunerea de repartizare a profitului net aferent anului trecut şi nici participarea salariaţilor la profit.

Acţionarii au respins, totodată, acordarea unui dividend brut pe acţiune aferent exerciţiului financiar 2016, în valoare de 2,49 lei/acţiune.

Anterior, Romgaz a aratat că dividendul brut de 2,49 lei pe acţiune a fost calculat ţinând cont de "memorandumul Ministerului Finanţelor Publice, transmis de Ministerul Energiei prin adresa nr. 260176/1 februarie 2017, prin care reprezentanţii statului în Adunarea Generală a Acţionarilor/Consiliul de Administraţie sunt mandataţi pentru a hotărî repartizarea unei cote de minim 90% din profitul net realizat al anului 2016 sub formă de dividende, cu ocazia aprobării situaţiilor financiare ale anului respectiv".

Profitul net al Romgaz a scăzut cu 14,2% în 2016, până la 1,02 miliarde lei (circa 227 milioane euro), pe fondul diminuării cifrei de afaceri cu 15,8%, activitatea producătorului fiind afectată de scăderea consumului de gaze.

Compania a realizat în 2016 investiţii de 497,7 milioane lei (10 milioane euro), nivel la jumătate faţă de cel atins în 2015, de 938 milioane lei.

Producţia de gaze a companiei a scăzut anul trecut cu 24,1%, la 4,22 miliarde metri cubi, de la 5,56 miliarde mc în 2015.

Romgaz are circa 6.200 de angajaţi şi, alături de OMV Petrom, companie controlată de grupul austriac OMV, concentrează aproape toată producţia de gaze naturale a României.

Marţi, Ministerul Energiei a revocat patru membri din Consiliul de Administraţie al Romgaz (SNG) şi a numit în locul acestora alţi patru membri, însă doar cu mandate provizorii de patru luni, aşa cum s-a întâmplat, recent, şi la Hidroelectrica şi la Nuclearelectrica.

Ministerul Energiei i-a revocat, prin reprezentanţii săi, din calitatea de administratori pe Dumitru Chisăliţă, Aristotel Marius Jude, Răzvan Florin Stoicescu şi Aurora Negruţ, ca urmare a expirării mandatelor în cursul lunii mai 2017, arată raportul companiei transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB). În locul lor au fost numiţi patru administratori provizorii: Bogdan-Nicolae Stan (actualul preşedinte al ANAF), Alexandru Chirilă, Gheorghe - Gabriel Gheorghe şi Virgil Metea, directorul general al Romgaz.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. N-am inteles....!!! Nu s-a aprobat divident de 2,49 lei/actiune..calculat defapt conf. Memorandului.....si se cere o noua convocare a Adunari Generale...si se cere respectarea Memorandului....????

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb