Conducerea grupului "Gaz de France" (GDF) a anunţat ieri că se va concentra pe alte proiecte de transport al gazelor naturale în Europa, odată ce candidatura sa a fost respinsă de compania care gestionează construcţia gazoductului Nabucco. Consorţiul de state care fac parte din proiect a anunţat marţi, la Viena, că cel de-al şaselea partener este grupul german "RWE", iar Turcia şi-a reafirmat miercuri opoziţia faţă de admiterea GDF în Nabucco, relatează Reuters.
"Am luat la cunoştinţă faptul că ne-a fost respinsă candidatura în această etapă a proiectului. Acum suntem liberi să ne concentrăm asupra altor rute de transport al gazelor spre Europa", a declarat ieri, un oficial al GDF. Potrivit Reuters, acesta nu a dorit să precizeze care sunt proiectele pe care compania franceză le vizează.
Însă, AFP citează surse din cadrul companiei care susţin că GDF studiază posibilitatea de a participa la construcţia South Stream, proiect promovat de Gazprom şi socotit de unii analişti ca un concurent al Nabucco.
Potrivit "Thomson Financial", ministrul francez al comerţului, Herve Novelli, a declarat că există însă şanse ca GDF să fie al şaptelea partener în Nabucco alături de Turcia, România, Bulgaria, Ungaria, Austria şi Germania.
Nabucco este un proiect care vizează transportul de gaze naturale din zona Mării Caspice către Europa şi va avea o lungime de 3.300 km. Capacitatea maximă de transport este de 31 miliarde metri cubi de gaze naturale anual. Gazoductul ar putea deveni operaţional în 2013. Decizia finală asupra construcţiei conductei Nabucco ar trebui luată în acest an.
Includerea GDF în Nabucco s-a lovit de opoziţia Turciei, din cauza poziţiei Franţei privind genocidul armenilor şi din cauza opoziţiei preşedintelui Franţei, Nicolas Sarkozy, faţă de cererea sa de aderare la Uniunea Europeană.