Societatea Electrocentrale Bucureşti S.A. (ELCEN), producătorul de energie termică din Capitală, aflată în prezent în insolvenţă, a finalizat programul anual de revizii şi reparaţii al celor patru centrale pe care le deţine în Bucureşti.
În document se arată: "Potrivit prognozei meteo, începând cu această săptămână temperaturile vor fi în scădere, astfel că estimăm o creştere a consumului de energie termică. În acest sens, ELCEN este pregătită să asigure prin intermediul RADET Bucureşti, în condiţii de siguranţă, apă caldă şi căldură populaţiei din Capitală. Menţionăm faptul că, începând cu 3 octombrie a.c., la comanda RADET Bucureşti, ELCEN a crescut producţia de energie termică astfel încât regia a intrat într-un program de teste şi probe în vederea furnizării energiei termice pentru încălzire".
În ceea ce priveşte furnizarea de gaze, ELCEN are încheiat un contract cu Romgaz pentru anul 2017/2018 şi, totodată, a luat măsuri pentru asigurarea de combustibil alternativ pentru perioadele cu temperaturi scăzute, se menţionează în comunicat.
ELCEN este unul dintre producătorii de energie termică din Bucureşti, ocupând mai mult de 90% din piaţă, precum şi din ţară, cu o cotă de 40%, şi asigură, totodată, funcţionarea Sistemului Energetic Naţional.
Începând cu 6 octombrie 2016, ELCEN a intrat în procedură de insolvenţă.
În primele şapte luni ale anului 2017, compania a înregistrat un profit brut de 64 milioane de lei din activitatea de producere a energiei electrice şi termice, conform sursei citate.