Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) va acţiona în judecată statul român în numele chiriaşilor evacuaţi din casele naţionalizate cărora, în perioada 3 februarie 2009 - 1 septembrie 2010, nu li s-au aplicat prevederile Legii 1/2009, potrivit unui comunicat remis azi redacţiei.
"În timp ce mafia retrocedărilor îşi desăvârşea opera, Guvernul Boc împreună cu Traian Băsescu făceau eforturi instituţionale pentru a împiedică aplicarea Legii 1/2009. Legea proteja atât drepturile chiriaşilor, cât şi pe cele ale proprietarilor, după ce statul român demonstrase inechitate şi iresponsabilitate ani la rândul în această problema", potrivit sursei citate.
Între 3 februarie 2009 şi 1 septembrie 2010 - timp de mai bine de un an, sute de cazuri au avut parte de soluţii în instanţă, însă nu au putut beneficia de prevederile Legii 1/2009, deşi această era în vigoare, notează FACIAS, potrivit căreia "Guvernul Boc a refuzat în toată această perioadă să emită normele metodologice prin care legea putea fi aplicată".
În 2010, FACIAS a dat în judecată Guvernul care a fost obligat de instanţă să emită normele de aplicare ale Legii 1/2009 privind protecţia chiriaşilor din casele naţionalizate. Instanţa a recunoscut atunci că nepublicarea normelor are consecinţe deosebit de grave pentru beneficiarii Legii 10/2001, mai ales pentru chiriaşii care puteau fi evacuaţi din locuinţele pe care le-au cumpărat în baza Legii 112/1995.
FACIAS va acţiona statul în judecată şi va cere despăgubiri pentru toţi cei care au fost prejudiciaţi.