Percepţia investitorilor asupra mediului economic din România este moderat optimistă

G.D.
Miscellanea / 18 octombrie 2022

Percepţia investitorilor asupra mediului economic din România este moderat optimistă

Consiliul Investitorilor Străini (FIC) a publicat rezultatele celei mai recente ediţii a Business Sentiment Index (BSI) desfăşurat în luna septembrie 2022, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, răspunsurile arată că, în ciuda provocărilor actuale (inflaţia, criza din piaţa energiei şi preţul utilităţilor, contextul geopolitic, blocajele din lanţul de aprovizionare, forţa de muncă disponibilă şi adecvată), percepţia investitorilor asupra mediului economic din România este una moderat optimistă.

Mediul de afaceri are o abordare mai precaută în ceea ce priveşte investiţiile noi comparativ cu ediţia de anul trecut când BSI a înregistrat un nivel maxim al apetitului investiţional (din 2014), rezultate care au fost surprinse în raportul BNR publicat la finalul lunii septembrie şi care evidenţiază nivelul de 8,9 miliarde euro investiţii străine directe în 2021, a doua cea mai mare valoare a acestui indicator după cea din 2008.

Planurile de investiţii ale companiilor FIC au fost afectate de crizele actuale, însă o parte importantă dintre respondenţi au declarat că plănuiesc să continue să investească (36,9%) şi au planuri să extindă forţa de muncă (35,1%) în următoarele 12 luni. Cu toate acestea, numărul celor care se vor abţine de la noi investiţii (35,1%) a crescut considerabil comparativ cu ediţia din martie a aceluiaşi index (10%).

În ceea ce priveşte percepţia legată de aşteptările de creştere a afacerilor (atât pe piaţa internă, cât şi pe cea de export), 54% dintre respondenţi prevăd o evoluţie pozitivă pentru anul următor şi 61,4% preconizează creşterea veniturilor, subliniază sursa citată.

România continuă să obţină un scor slab la infrastructură (58%), birocraţie (72%) şi transparenţă şi consecvenţă în aplicarea politicilor (76%), rămânând în această privinţă necompetitivă în perspectiva investitorilor. Mediul legislativ este considerat de majoritatea respondenţilor a fi mai puţin previzibil (64,9%).

De asemenea, atractivitatea pieţei din România rămâne scăzută în percepţia investitorilor, cu un scor mai mic decât ediţiile precedente (29,9 % faţă de 47,5 % în martie 2022).

Pentru a spori încrederea investitorilor sunt necesare măsuri din partea autorităţilor ce vizează stabilitatea, predictibilitatea, transparenţa şi claritatea cadrului legislativ, timpul extins pentru implementarea noilor măsuri sau instrumente de către companii, soluţii viabile şi sustenabile pentru criza energiei care să susţină toţi actorii şi să reducă presiunea costurilor, stabilitatea mediului fiscal, dar şi reducerea birocraţiei şi stimularea digitalizării.

Având în vedere complexitatea provocărilor contextului macroeconomic, România trebuie să implementeze direcţiile esenţiale pentru dezvoltarea economică şi socială pe termen lung, măsuri ce au fost conturate de mediul de afaceri împreună cu autorităţi sub umbrela proiectului Va Urma. FIC rămâne un partener pentru autorităţile din România pentru a contura o strategie durabilă, astfel încât să identificăm împreună cele mai eficiente măsuri de redresare economică şi stimulare a investiţiilor, se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb