Percheziţii în judeţul Bacău privind tăierea fără drept de arbori

Mina Irina
Anticorupţie / 3 iulie 2017

Percheziţii în judeţul Bacău privind tăierea fără drept de arbori

Prejudiciu este de 1.000.000 de lei

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), împreună cu ofiţeri ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi ai Direcţiei de Ordine Publică din Inspectoratul General al Poliţiei Române, efectuează luni dimineaţă 12 percheziţii domiciliare în judeţul Bacău, într-un dosar privind constituirea unui grup infracţional organizat, spălarea banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată, tăiere fără drept de arbori şi sustragere fără drept de arbori, potrivit unui comunicat al PÎCCJ trimis Redacţiei.

Percheziţiile au loc la sediul unor instituţii publice şi societăţi comerciale, precum şi la domiciliile sau reşedinţele persoanelor implicate în săvârşirea de infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, spălarea banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată, tăiere fără drept de arbori şi sustragere fără drept de arbori.

În document se arată: ''Din actele de urmărire penală administrate rezultă că un număr de 9 persoane, sub directa coordonare a unui primar de comună, au constituit un sistem de natură a permite tăierea fără drept şi valorificarea masei lemnoase rezultate din suprafeţele de fond forestier aflat în proprietate public-privată, prejudiciul cauzat fiind în cuantum de 1.000.000 lei''.

Cele nouă persoane vor fi conduse la audieri, urmând a fi dispuse măsuri legale.

Cercetările în cauză sunt efectuate sub coordonarea procurorilor de către poliţişti din cadrul IGPR - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi Direcţia de Ordine Publică, precum şi din cadrul Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Harghita, Neamţ şi Vrancea, cu sprijinul de specialitate al Jandarmeriei Române - Brigada Specială de Intervenţie, conform sursei citate.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb