La iniţiativa primarului de Chişinău, Dorin Chirtoacă, astăzi în şcolile şi grădiniţele din municipiu s-a desfăşurat marea curăţenie de primăvară, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
S-a făcut curat în toate cele 141 de instituţii de învăţământ preuniversitar şi 153 de grădiniţe. În total, la acţiunile de salubrizare au participat peste 11 mii de elevi şi cadre didactice. După cum menţionează reprezentanţii Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport, mesajul tinerilor a fost unul foarte clar: "Vrem un Chişinău mai curat".
Tot astăzi, alte peste 1500 de persoane au strâns gunoiul din parcurile din Chişinău. La acţiune au participat elevi de gimnaziu, de liceu şi colegii, angajaţi ai unor instituţii publice, toţi conştienţi de problemele de mediu cu care se confruntă oraşul nostru. S-a intervenit în Pădurea-parc "Calea Orheiului", în Parcul "Valea Trandafirilor", Padurea-parc "Butoiaş", Parcul "La izvor" şi scuarele din str. Ginta Latină şi str. Titulescu. În doar câteva ore, s-au adunat 13 rute de gunoi.