Un număr de 1.848 de persoane au participat în luna februarie la programele de formare profesională organizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), se menţionează într-un comunicat remis luni de instituţie, informează Agerpres.
Dintre participanţi, 754 erau şomeri, iar 693 erau persoane beneficiare de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie. Alte 401 persoane participante la cursuri de formare profesională făceau parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare.
În luna februarie au fost organizate 52 de programe de formare profesională gratuite, dintre care 34 de programe de calificare/recalificare şi 18 programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare.
În ceea ce priveşte cei 754 de şomeri participanţi, 482 dintre aceştia (63.92%) au studii profesionale, liceale sau postliceale, 170 de persoane (22,55%) au studii primare şi gimnaziale, iar 102 dintre ei (13,53%) au studii superioare.
În funcţie de numărul de participanţi, principalele meserii sau ocupaţii pentru care s-au organizat programe de formare profesională gratuite pentru şomeri în luna februarie 2021 au fost: agent de securitate - 95 de participanţi, operator introducere, prelucrare, validare date - 85 de participanţi, lucrător în comerţ - 83, inspector/referent resurse umane - 71, femeie de serviciu - 48, ajutor de bucătar - 42, frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist - 34, contabil - 30, casier - 27, instalator instalaţii tehnico sanitare şi gaze - 25, infirmieră - 19, competenţe în limba germană - 17, bucătar - 14, coafor - 14, comunicare în limba oficială - 14, potrivit Agerpres.