Peste 3.200 de apeluri la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov, în ultimele două zile

V.G.
Miscellanea / 26 decembrie 2022

Peste 3.200 de apeluri la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov, în ultimele două zile

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a înregistrat în ultimele 24 de ore un număr de 3.217 solicitări, a declarat astăzi managerul instituţiei, Alis Grasu, potrivit Agerpres.

Dintre acestea, 1.935 au prezentat urgenţe de cod roşu (cazuri foarte grave) şi cod galben (cazuri grave). Dintre urgenţe, 91 de persoane se aflau în loc public în momentul în care au avut nevoie de ambulanţă. Un număr de 434 de persoane au prezentat afecţiuni digestive, a menţionat managerul SABIF.

Alis Grasu a mai precizat că intervenţiile în locuri publice au vizat în principal cazuri ale unor persoane fără adăpost sau persoane cărora li s-a făcut rău, pe fondul consumului de băuturi alcoolice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5998
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2151
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9509
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.2781

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb