Peste 400 de democrat-liberali constănţeni participă, sâmbătă, la un protest organizat în Bucureşti

G.S.
Politică / 6 februarie 2014

Peste 400 de democrat-liberali constănţeni vor participa, sâmbătă, la "protestul pentru apărarea statului de drept" organizat în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti, se arată într-un comunicat remis de PDL Constanţa.

"Considerăm că ţara se află într-un moment dificil, că statul de drept este pus în pericol de actuala guvernare şi că este datoria noastră să luăm atitudine. Îi aşteptăm alături de noi pe toţi românii care simt că ţara nu mai este a lor, ci a USL-ului, pe oricine a ajuns să se simtă străin în ţara lui, să se simtă jignit şi furat de Guvernarea USL", a declarat senatorul Christian Gigi Chiru, preşedintele organizaţiei judeţene Constanţa a PDL, cel care îi va conduce la protest pe constănţeni.

Potrivit sursei citate, pentru locuitorii Constanţei, protestul de sâmbătă are şi alte conotaţii, fiind un prilej să-şi arate şi să-şi strige supărarea cu privire la actuala administraţie locală.

"Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu şi-au arătat în nenumărate rânduri nepăsarea pentru Constanţa, pentru justiţie şi ne-au demonstrat că pentru ei oraşul şi judeţul nostru sunt numai nişte surse bune de venit şi cam atât. Lipsa de interes, activitatea deficitară, cheltuirea banilor publici în interese personale sau ale prietenilor lor, declaraţiile belicoase la adresa instituţiilor statului sau a celor care le anchetează ilegalităţile ne demonstrează că şi Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu pun în pericol statul de drept, aşa cum pun în pericol şi judeţul Constanţa. Aşadar, noi, constănţenii, avem un motiv în plus pentru a protesta sâmbătă!, a mai spus senatorul Christian Gigi Chiru.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb