Peste 700.000 euro pentru o seră în stil victorian construită într-un parc monument din Buzău

ANA FELEA
Miscellanea / 19 aprilie 2022

Peste 700.000 euro pentru o seră în stil victorian construită într-un parc monument din Buzău

Primăria municipiului Buzău intenţionează să transforme o clădire construită în secolul al XIX-lea şi care la vremea respectivă reprezenta o locuinţă pentru grădinarii care se ocupau de domeniul lui Alexandru Marghiloman într-un centru educaţional. Proiectul este unul extrem de ambiţios dar mai ales foarte costisitor, investiţia iniţială, anunţă de Primărie, ridicându-se la 919.000 de euro, sumă despre care unii consilieri locali, cu experienţă în domeniu, au apreciat-o ca fiind o valoare record.

Clădirea pe care reprezentanţii Primăriei vor să o transforme în "Casa Grădinarului" are 52 de metri pătraţi şi se află în colţul de est al Parcul Marghiloman, parc monument din municipiul Buzău. Construcţia ridicată în urmă cu zeci de ani este într-un stadiu avansat de degradare, însă, iniţiatorii proiectului sunt de părere că ar putea să o readucă la viaţă şi să-i dea o utilitate care să o pună în valoare. Mai exact, să o transforme într-un centru educaţional pe care să-l integreze în programul Şcoala Altfel. Cu alte cuvinte, să-l redea elevilor care, pe lângă faptul că vor putea învăţa istoria locului, vor putea participa la o serie de activităţi în locul unde în secolul XIX locuiau grădinarii care se ocupau de domeniul lui Marghiloman.

"În zona de intrare se va afla un mic spaţiu de recepţie şi un vestiar, iar în încăperile laterale vor fi două săli de activităţi. În subsol va fi amenajat un spaţiu multifuncţional pentru activităţi de prelucrare a materialului vegetal cultivat în sera anexată şi în spaţiul exterior", scrie în proiectul "Casa Grădinarului", aprobat recent de consilieri locali.

Centrul educativ însă va cuprinde şi o seră cum nu mai există în Buzău. Este vorba despre o seră în stril victorian, asemenea celor din Marea Britanie.

"Spre est, clădirea va fi legată de o seră prin intermediul unui spaţiu de trecere . Va fi amenajat şi un grup sanitar, inclusiv unul adaptat persoanelor cu dizabilităţi. Sera va deservi activităţi de plantare /creştere a plantelor şi răsadurilor pe toata durata anului calendaristic. Ea este concepută ca un spaţiu central, cu posibilitatea unor amenajări interioare flexibile, funcţie de anotimp şi culturi propuse. De asemenea, va fi amenajată o microfermă didactică cu specific de permacultură", se arată în acelaşi proiect.

Proiectul extrem de îndrăzneţ are însă şi un cost pe măsură. 919.000 de euro a fost suma iniţială propusă de iniţiatorii proiectului. Însă, după alte calcule făcute de reprezentanţii comisiei de buget din cadrul Consiliului Loca, suma a fost diminuată cu 180.000 de euro.

"Din partea comisiei de buget am solicitat revizuirea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru Casa Grădinarului şi am ajuns la o modificare a devizului general care presupune scăderea valorii proiectului cu 180 de mii de euro. După şedinţă, vă vom pune la dispoziţie pe mail documentaţia revizuită. Vă rog să votaţi acest amendament", a anunţat Teodor Cojocaru, preşedintele comisiei, înainte ca aleşii locali să voteze proiectul.

Cu alte cuvinte, costul investiţiei pentru reabilitarea clădirii şi amenajarea serei a rămas la puţin peste 730.000 de euro.

"Să înţeleg că investiţia totală se reduce cu 180 de mii de euro, asta înseamnă undeva la 700 de mii de euro investiţia finală per total, dar încă nu ştim, sau poate ne spuneţi cât costă efectiv sera pentru că, în momentul de faţă, o seră de 192 de m2, la 450 de mii de euro. Vă garantez că este record mondial. Acolo, da, avem nişte sere victoriene, stil victorian din Marea Britanie. Da. Sunt extraordinare! Chiar m-am uitat zilele trecute pe astfel de sere, dar nu ajung, în niciun caz, la un cost 2700 de euro pe metru pătrat, mai ales că avem o seră de doar 192 m2", a spus Irinel Cârstea, în Consiliul Local.

"Vorbim de un parc-monument, nu vorbim de o seră obişnuită de grădină, ceea ce justifică aceste investiţii. De menţionat că în discuţiile noastre cu proiectanţii se continuă reevaluarea, acesta este un buget estimativ şi va continua recalcularea", a spus, al rândul său, Oana Matache, viceprimar al municipiului Buzău.

Potrivit proiectului, investiţia va fi suportată fie din bugetul local fie din alte fonduri legal constituite, iar din momentul în care se va da startul construcţiei, proiectul va fi gata în 24 de luni.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Pe ce se duc banii de la buget....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb