Peste 8000 de antreprenori din HoReCa vor primi a doua tranşă din sprijinul financiar

G.M.
Miscellanea / 20 ianuarie 2022

Peste 8000 de antreprenori din HoReCa vor primi a doua tranşă din sprijinul financiar

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului a virat, astăzi, peste 1,1 miliarde lei pentru plata celei de-a doua prorate, în procent de 53,13%, aferente schemei de ajutor de stat HoReCa către Agenţiile pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovare a Exporturilor (AIMMAIPE). La începutul săptămânii viitoare sumele vor ajunge la băncile partenere, urmând ca acestea să efectueze plăţile către cei 8294 de beneficiari, în baza acordurilor de plată din aplicaţia informatică IMM-Recover.

"Aşa cum ne-am propus, începând de săptămâna viitoare şi până la sfârşitul acestei luni absolut toţi beneficiarii schemei HoReCa se vor putea folosi de banii cuveniţi, oferiţi drept despăgubire pentru activitatea afectată de restricţiile impuse de pandemie. Mai mult, pentru că antreprenorii din domeniul turismului au semnalat că au întâmpinat dificultăţi şi în anul ce tocmai a trecut, ca rezultat al eforturilor de stopare a răspândirii coronavirusului, analizăm posibilitatea reluării acestui program în a doua jumătate a anului, astfel încât statul român să deconteze 20% din pierderile suferite între 2019 şi 2021", a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului şi turismului.

Amintim că până la data de 31.12.2021 au fost realizate plăţile pentru toţi beneficiarii contractaţi, la o primă prorată de 46,87%, însumând bugetul alocat pentru anul trecut în valoare de 999.926.000 lei.

Schema HoReCa a fost lansată abia anul trecut, deşi firmele din domeniul respectiv au fost cele mai grav lovite în urma restricţiilor aplicate în starea de urgenţă şi starea de alertă din primul an al pandemiei, 2020. În anul 2021, Guvernul, deşi a dorit să urgenteze implementarea acestei măsuri, primii bani au fost daţi abia în luna decembrie pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei Covid 19. Ajutorul financiar aprobat de Comisia Europeană constă în granturi în cuantum de 20% din diferenţa dintre cifra de afaceri obţinută din activitatea eligibilă aferentă anului 2019 şi cea aferentă anului 2020, dar nu mai mult de echivalentul în lei al sumei de 800.000 euro/întreprindere unică.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb