Peugeot a închis fabrica de la Aulnay

F.A.
Internaţional / 25 octombrie 2013

PSA Peugeot Citroen a închis, astăzi, fabrica de la Aulnay (Franţa), care a produs peste 8,5 milioane de automobile în cei 40 de ani de activitate şi a avut, în perioada de apogeu, până la 3.300 de angajaţi, relatează Bloomberg.

Tanja Sussest, liderul celui mai mare sindicat al angajaţilor fabricii, a declarat: "Se încheie un capitol în istoria comunităţii Aulnay".

Încă de anul trecut, compania a anunţat că va închide fabrica, în cadrul unui plan de restructurare, ce vizează reducerea capacităţii de producţie în Europa, regiune unde vânzările de automobile s-au prăbuşit la minimul ultimilor 20 de ani în urma crizei financiare şi economice.

Philippe Dorge, directorul de resurse umane al Peugeot, a declarat: "Decizia de a închide fabrica de la Aulnay a fost una dificilă, dar curajoasă şi esenţială având în vedere scăderea pieţelor şi surplusul de capacitate de producţie din Europa", informează sursa citată.

Producătorul auto a oferit, potrivit sursei citate, compensaţii financiare angajaţilor disponibilizaţi la Aulnay şi a promis că îi va ajuta să-şi găsească alte locuri de muncă. Peugeot a precizat că 2.700 dintre cei 3.000 de angajaţi permanenţi ai fabricii au găsit deja sau urmează să obţină în scurt timp alte joburi, fie în interiorul grupului, fie la alte firme. Cu toate acestea, sindicatele susţin că 1.100 de angajaţi de la Aulnay îşi caută încă de muncă.

Industria auto din Europa traversează o perioadă de criză. Vânzările au scăzut la minimul ultimilor 20 de ani, iar capacitatea de producţie de pe continent, inclusiv cea a Rusei, de 26 milioane automobil pe an, depăşeşte cererea cu aproximativ 7 milioane de unităţi, potrivit datelor companiei de cercetare IHS, prezentate de Bloomberg.

Astfel, adaptarea producţiei la cerere ar presupune închiderea altor 18 fabrici europene de mărimea celei de la Aulnay.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb