Piaţa AeRO îşi deschide porţile pentru Dr. Fischer Dental

Andrei Iacomi
Piaţa de Capital / 22 februarie 2022

dr. Antoaneta Fischer, fondatorul şi preşedintele CA al Fisher Dental

dr. Antoaneta Fischer, fondatorul şi preşedintele CA al Fisher Dental

Compania vine la bursă cu o capitalizare anticipată de 33,6 milioane de lei

Dr. Antoaneta Fischer: "Avem în vedere operaţiuni de majorare de capital social prin distribuţii de acţiuni gratuite, dar şi distribuţii de dividende cash"

Acţiunile Dr. Fischer Dental vor intra la tranzacţionare începând de astăzi în Piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), sub simbolul DENT.

Compania vine în piaţă cu o capitalizare anticipată de 33,6 milioane de lei, dată de preţul din plasamentul privat derulat în noiembrie anul trecut, de 5,7 lei/titlu. Faţă de profitul pentru 2021 indicat în memorandul de listare, de 1,89 milioane de lei, Dr. Fischer Dental are un raport Price to Earnings Ratio de 17,8.

Prin plasament, compania care este liderul pieţei de tehnică dentară din ţara noastră, a strâns de la investitori 5,1 milioane de lei, bani care sunt şi vor fi folosiţi pentru extinderea Dr. Fischer Dental atât la nivel naţional, cât şi în străinătate.

Dr. Antoaneta Fischer, fondatorul şi preşedintele companiei, ne-a declarat săptămâna trecută: "Un obiectiv major este să devenim unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii de tehnică dentară de pe piaţa europeană. Din această perspectivă, din momentul desfăşurării plasamentului şi până acum, am făcut demersurile pentru deschiderea unui laborator de tehnică dentară în Germania (...). După ce planurile în privinţa extinderii pe plan extern se vor contura, vom folosi capitalul atras prin plasamentul privat pentru consolidarea poziţiei noastre pe piaţa autohtonă, foarte fragmentată, şi pentru integrarea pe verticală a business-ului nostru, prin demararea unor proiecte în domenii conexe activităţii noastre principale".

Principalul obiect de activitate al Dr. Fischer Dental constă în producţia de lucrări protetice dentare, precum coroane dentare, punţi dentare, proteze dentare, aparate ortodontice, faţete dentare, etc. Compania lucrează exclusiv după modelul "Business to Business" (B2B), clienţii săi fiind cabinetele şi clinicile stomatologice sau alte laboratoare de tehnică dentară. În prezent, singurul centru de producţie (laboratorul) Grupului Dr. Fischer, din care pe lângă compania propriu-zisă mai fac parte Dr. Fischer Digital Lab, Smart Dental Services şi filiala germană în curs de înfiinţare, este localizat în Bucureşti.

În ceea ce priveşte recompensarea acţionarilor, Dr. Antoaneta Fischer spune: "Deşi ne vom concentra pe creşterea cifrei de afaceri, în principal prin extinderea vânzărilor pe pieţele externe, vom avea o preocupare permanentă pentru a echilibra nevoia de finanţare care solicită învestirea unei părţi din profit, cu dorinţa de a menţine acţionarii motivaţi. La momentul potrivit, avem în vedere operaţiuni de majorare de capital social, prin distribuţii de acţiuni gratuite, dar şi distribuţii de dividende cash".

Pentru anul trecut, vânzările totale ale Grupului au fost de 10,56 milioane de lei, în creştere cu 15% faţă de cele din 2020, când activitatea a fost afectată de pandemia Covid-19, circa 8,2 milioane de lei provenind din coroane şi punţi dentare, iar suma de 1,78 milioane de lei a fost dată de vânzările de proteze dentare. Din punct de vedere geografic, 67% au fost vânzări în piaţa internă, restul de o treime fiind vânzări în pieţele externe.

"În ultimii patru ani, ponderea vânzărilor către export în total vânzări a crescut de la 13,3% în anul 2018, până la 32,8%, în anul 2021. Anul trecut, vânzările la export s-au majorat, atât în termeni absoluţi, crescând la aproape 3,5 milioane de lei (+44% faţă de 2020), cât şi ca pondere în vânzările totale", se arată în memorandum.

În ceea ce priveşte profitabilitatea, Dr. Fischer Dental a obţinut anul trecut un profit net consolidat de 1,89 milioane de lei, în scădere cu 19% faţă de cel din anul 2020. Marja netă a fost de 17,9%, comparativ cu 25,4% în anul anterior.

Pentru acest an, compania estimează venituri totale din exploatare de 12,54 milioane de lei, care vor ajunge la 18,96 milioane de lei în 2024, şi un rezultat net de 2,52 milioane de lei, ce va urca până la 6,27 milioane de lei peste doi ani.

Emitentul este controlat indirect de Dr. Antoaneta Fischer, prin Dr. Fischer and Partners ce are 74,63% din Dr. Fischer Dental, în timp ce free-float-ul companiei este de 15,25%. Plasamentul privat şi listarea acţiunilor DENT în piaţa AeRO au fost asigurate de TradeVille.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Speram ca se va comporta altfel decat MAM, CLAIM, FRB si va informa rapid actionarii in legatura cu nerealizarea de departe a bugetelor.

    Ca sa nu vorbim pe dinafara, exemplificam: 

    MAM dupa sase luni de la ultimele rezultate cand promova viitorul luminos ne trimite un comunicat in care strecoara ca afacerile au crescut cu 34%,cica mai mult ca media pietei! Doar ca nu spun ca asta inseamna cam 52-53 milioane iar ei aveau buget cu 70!Stiau de o gramada de timp ca sunt in derapaj dar nu meritau actionarii sa stie ca le-am luat banii, ura si la gara. De profit ce sa mai trancane. 

    CLAIM ne povesteste de la listare ca are delay 9 luni pana cand se reflecta contabil ce mare activitate au. Insa au'uitat'asta in memorandum cand au pus profit de 1 mil in scenariul de baza si 6 in ala optimist! Nu au facut ei nici venituri, apoi profit. Mai circarilor, nu stiati acum cateva luni ce at facut in 2020?!Ca doar acum inregistrati venituri cu'lag 9 luni'. De ce ati mintit in vara si toamna in buget daca voi cu 9 luni in urma somati dupa cum se vede acum? In 2022,tot nu stiti ca in 2021 nu ati prea facut nimic? 

    FRB, CAB-nu au nimic sa spuna despre faptul ca bugetul lor era copiat probabil de la vreuna din Nasdaq. O sa vina la rezultate sa ne ameninte ca in viitor va fi minunat, ca pe bursa nu conteaza ce-a fost. 

    Vedem ce jale e pe AERO si mai ales ce o sa vina. Oare sa aiba vreo legatura faptul ca s-au ridicat sume mari de la investitori pe baza a multa maculatura si pe urma nu s-a mai obosit nimeni sa le spuna ca firmele sunt foarte departe de a face ce au promis?

    Inca investitorii sunt incredibil de toleranti cu smecherii care i-au lasat cu buza umflata. Inca nu se aleg cartofii curati de aia stricati. Inca suntem in faza de denial-nu are cum sa fie adevarat, nu ne-au mintit chiar asa. E faza aia in care crezi ca te-ai autodistruge daca ai accepta ca ai fost naiv!  

    1. pare ok firma, domeniu solid. Dar are o problema majora: baba are o varsta si vreo 75% din actiuni. Daca da coltzul, cine ramane la conducere? fica-sa probabil, dar ea nu are experienta necesara. Si atunci?

      Ma mir ca asta n-a fost trecut in analiza SWOT ca punct slab.

    Bursele externe se scufunda, iar noi ne punem plombele pe AeRo.

    1. nu te pricepi si comentezi pe langa subiect, daca se scufunda ce cauti aici ? mergi cu banii la banca,, nu mai poluati atmosfera pe aici cu comentarii stupide

      Bursa nu inseamna doar actiuni si doar long; inseamna si alte instrumente si short.

      Ai un comentariu insultativ, daca nu ai fost din Redactie, Redactia ar fi trebuit sa'ti elimine opinia mahalageasca. 

    Pe hartie , domeniul de activitate este unul interesant. Dar ramane de vazut cum va raporta mai concrete. Pana atunci , mare prudenta :-)

    1. asta e firma care are numai plusuri desteptule, deschide raportarile si casca ochii

      Numai ca a cam dat inapoi in ultima perioada, probabil pentru a-si lua avant pentru aero: profit in scadere si nici cifra de afaceri care sa dea sperante mai mari.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb