Piaţa autohtonă a spectacolelor pirotehnice, estimată în 2008 la 7 milioane de euro

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Servicii Publice / 16 iulie 2008

Piaţa autohtonă a spectacolelor pirotehnice va depăşi anul acesta valoarea de şapte milioane de euro, cu 10 - 15%mai mult faţă de 2007, au declarat, pentru NewsIn, surse din piaţa de profil.

"Volumul pieţei de evenimente pirotehnice se va situa la nivelul anului trecut, însă valoarea contractelor va creşte cu 10 -15 procente, la peste şapte milioane de euro", a precizat sursa menţionată.

Potrivit reprezentanţilor uneia dintre firmele de evenimente pirotehnice, tarifele percepute pentru un minut de jocuri de artificii pot ajunge şi la 1.500 de euro, în funcţie de complexitatea efectelor pirotehnice.

"Cele mai solicitate servicii sunt ale persoanelor fizice şi reprezintă focuri de artificii fără un conţinut special, dar primim numeroase cereri şi din partea firmelor care solicită jocuri de artificii complexe, pyromuzicale, de exemplu, bazate pe o tema dată, acestea putând costa şi 1.500 de euro pentru un minut", spun jucătorii din piaţă. Tipuri de efecte oferite de firmele de profil pot fi de la coloane de foc, jeturi, jerbe de scântei, cascade de interior şi exterior, scris pirotehnic, până la artificii de scenă şi efecte speciale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb