Piaţa berii din ţara noastră a scăzut cu 5% în 2023

George Marinescu
Ziarul BURSA #Companii / 3 aprilie

Michal Mrowiec, preşedintele Asociaţiei Berarii României şi al Ursus Breweries şi Julia Leferman, director general al Asociaţiei Berarii României

Michal Mrowiec, preşedintele Asociaţiei Berarii României şi al Ursus Breweries şi Julia Leferman, director general al Asociaţiei Berarii României

English Version

Piaţa berii din ţara noastră a cunoscut, cu numai 15 milioane hectolitri de bere vânduţi, o diminuare de 5% la finalul anului trecut, scădere ce se adaugă celei din 2022 se arată în raportul prezentat ieri de reprezentanţii Asociaţiei Berarii României.

Din documentul citat, reiese că piaţa a fost dominată anul trecut tot de sortimentul lager (93% din consumul total de bere), chiar dacă în uşoară scădere faţă de 2022, când a reprezentat 93,4% din consumul respectiv. Categoriile Specialităţi şi Mixuri&Arome (fără alcool) au înregistrat un uşor avans, în timp ce sortimentele cu alcool au rămas stabile.

Importurile de bere au totalizat, în 2023, 484.000 hectolitri, în scădere cu 240.000 hectolitri faţă de 2022, iar exporturile au fost şi ele pe un trend descendent, ajungând la 422.000 hectolitri, faţă de 520.000 hectolitri în 2022.

Pe categorii de ambalaje, PET-ul a marcat cea mai mare scădere faţă de 2022, de 2,6%, păstrând însă, în continuare, cea mai mare pondere în consum, de 37,4%. Totuşi, această categorie continuă trendul descendent pe care s-a înscris în ultimii ani, coborând de la 54% în 2015. La polul opus, vânzările la doză au crescut la o pondere de 26,4% în 2023, faţă de 24,8% cu un an mai devreme, confirmând tendinţa ultimilor ani.

În ciuda reducerii volumelor vândute, producătorii de bere din ţara noastră au continuat să investească şi au cheltuit în acest sens anuil trecut peste 117 milioane de euro, cu 50% mai mult decât în 2022, un loc important fiind deţinut în investiţii de crearea infrastructurii necesare implementării Sistemului de Garanţie Returnare, care a devenit operaţional la 30 noiembrie 2023. Mai exact, fondurile au fost alocate infrastructurii de operare RetuRO, constând în reţeaua de centre de colectare şi numărare a ambalajelor, echipamentele necesare pentru realizarea acestor procese şi devoltarea sistemului informatic care asigură funcţionarea SGR.

Michal Mrowiec, preşedintele Asociaţiei Berarii României şi al Ursus Breweries a declarat: "Totalul investiţiilor realizate de companiile din domeniu în perioada 2014-2023 depăşeşte două miliarde euro. În plus, suntem mândri de rolul cheie jucat de sectorul berii pentru lansarea SGR, o iniţiativă capabilă să contribuie la o Românie mai bună".

Una dintre problemele cu care se confruntă producătorii de bere din ţara noastră este impredictibilitatea regimului fiscal, deşi companiile din acest sector de activitate au contribuit la bugetul de stat în 2023 cu peste 311 milioane euro, ceea ce reprezintă o creştere de 8,7% comparativ cu anul 2022. Dintre acestea, accizele au reprezentat 142 milioane euro, în creştere cu 6% faţă de anul 2022.

Julia Leferman, director general al Asociaţiei Berarii României, a precizat: "Principala provocare a perioadei este incertitudinea privind regimul taxelor, mai ales în contextul electoral al acestui an, şi acutizarea conflictului din Ucraina. Acesta va pune în continuare presiune pe furnizarea de materii prime şi costuri mai mari pe lanţul de producţie a berii. Pentru a răspunde tuturor provocărilor economice şi fiscale, care par să fie regula ultimilor ani, dar şi pentru a profita de oportunităţile de investiţii, sectorul berii din România are nevoie de predictibilitate şi de un tratament echitabil din partea autorităţilor. Doar aşa vom putea continua să aducem valoare adăugată tuturor sectoarelor economice aflate în relaţie directă şi indirectă cu berarii".

Reprezentanţii producătorilor de bere s-au declarat nemulţumiţi de faptul că în 2022 Guvernul a majorat de două ori acciza la bere, urmată de majorarea din 2023 şi de aceea de 10% la începutul anului 2024.

Michal Mrowiec, preşedintele Asociaţiei Berarii României a spus: "Ne plac taxele? Nu, dar le plătim. Acceptăm responsabilitatea. Suntem producători de bere şi plătim toate taxele de care e nevoie".

Referitor la majorarea accizei, Julia Leferman a arătat: "Ca sector am fost expuşi unei creşteri repetate a acestei taxe pe care am avut-o în mod obişnuit la începutul fiecărui an fiscal. Acesta a fost mecanismul predictibil pe care industria l-a susţinut cu Guvernul şi pe care l-am avut funcţional în ultimii 5 ani, însă în ultimii 2 ani am avut o diferenţă de abordare la nivel guvernamental. Industria s-a confruntat cu o majorare a accizei care s-a întâmplat la jumătatea anului fiscal".

Astfel, ar fi vorba despre o creştere de 6% a accizei faţă de august 2022, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2023.

Doamna Leferman a arătat: "Diferenţa dintre 2022 şi 2023 a fost de 11% (majorare). Anul acesta, de la 1 ianuarie 2024, a intrat în vigoare o nouă majorare de 10%. Astăzi avem un nivel al accizei la bere cu 18% mai mare decât cel din Germania. Asta în condiţiile în care puterea de cumpărare a românilor este de trei ori mai mică".

Diretorul general al Asociaţiei Berarii României consideră că nivelul de fiscalizare al sectorului a ajuns la un prag maximal.

Julia Leferman a mai spus: "Din acest an a fost oprit acel mecanism de indexare anuală care de-a lungul timpului a reprezentat un element de predictibilitate pentru industrie. Am iniţiat un dialog cu Ministerul Finanţelor pentru a avea o discuţie de completare a cadrului legislativ care să asigure un nivel de predictibilitate privind cuantumul accizei şi în anii următori".

Membrii Asociaţiei Berarii României sunt cei mai reprezentativi jucători din piaţa berii, producând peste 90% din totalul de bere consumată în România, şi furnizori de materii prime agricole necesare producţiei de bere. Asociaţia Berarii României este membră în Confederaţia Patronală Concordia şi parte a marii familii a producătorilor de bere europeni, reprezentaţi prin organizaţia Brewers of Europe.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5124
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2344
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7993
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.8318

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb