Piaţa de capital, campioană la amenzile ASF

O.R.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 23 ianuarie 2014

Piaţa de capital, campioană la amenzile ASF

86% din sancţiuni, încasate de brokeri şi emitenţi

Piaţa de asigurări, scenă a numeroase scandaluri, a scăpat cu amenzi de numai 800.000 de lei

Piaţa de capital a fost cea mai "neascultătoare" dintre cele trei sectoare "monitorizate" de Autoritatatea de Supraveghere Financiară, cel puţin după cuantumul amenzilor aplicate de sectorul Instrumente şi Investiţii Financiare.

ASF a acordat amenzi de 5,68 milioane de lei, de la înfiinţare (29 aprilie 2013) până la 31 decembrie 2013, iar 86% din această valoare a fost în contul neregulilor de pe piaţa de capital, potrivit unor date furnizate de instituţie.

Piaţa bursieră este campioană şi după numărul de sancţiuni, primind 74% dintre cele 173 de amenzi aplicate de Autoritate, în perioada menţionată.

Mai mult de jumătate din valoarea amenzilor acordate de Autoritate au fost pentru nerespectarea prevederilor legale privind ofertele publice, potrivit datelor primite de la ASF.

O parte dintre amenzile aplicate de predecesoarea ASF, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, sunt, însă, neplătite de ani de zile, întrucât organele fiscale sunt cele care trebuie să urmărească recuperarea sumelor, şi nu instituţia care le-a emis.

Sectorul Pensii Private din cadrul ASF a acordat, în perioada analizată, o singură amendă, în valoare de 10.000 de lei, potrivit datelor instituţiei, fiind astfel sectorul cel mai puţin penalizat.

Piaţa de asigurări, scenă a numeroase scandaluri, care au ajuns inclusiv în instanţele penale, a primit 43 de amenzi, care cumulează 782.000 de lei, potrivit datelor Autorităţii.

Pe 18 octombrie 2013, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de şase persoane pentru săvârşirea infracţiunilor de "înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani şi uz de fals", în cazul poliţelor de asigurare RCA.

Tot în octombrie, Daniel Tudor, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară responsabil de piaţa asigurărilor, şi-a anunţat demisia, după ce, în toamna anului 2012, piaţa asigurărilor a fost zguduită de demiterea lui Constantin Buzoianu, preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), în urma deciziei Parlamentului, care a constatat mai multe nereguli.

Deputatul Adrian Gurzău a declarat, în repetate rânduri că, după demiterea lui Buzoianu, CSA ar fi trebuit să transmită un raport detaliat asupra activităţii, însă acesta nu a mai venit niciodată.

În schimb, în luna august 2013, ASF a amendat cu 180.000 lei patru directori de la firmele de asigurări Euroins şi Omniasig, pentru nerespectarea legislaţiei privind modul de gestionare a dosarelor de daună.

De altfel, în luna septembrie, ASF a interzis temporar practicarea asigurării RCA de către Euroins România Asigurare-Reasigurare.

Într-un comunicat transmis, ieri, ASF consideră că a fost percepută drept un supraveghetor mai ferm în piaţa asigurărilor: "Chiar dacă în anul 2013, prin aplicarea politicii de sancţionare graduală şi progresivă (mergând până la interzicerea temporară a practicării RCA de către o societate), ASF a fost percepută ca un supraveghetor mai ferm în piaţa asigurărilor, Autoritatea de Supraveghere Financiară precizează că obiectivul supravegherii este acela de conformare voluntară a industriei reglementate şi nu de conformare în urma aplicării de amenzi".

ASF a fost înfiinţată pe 29 aprilie 2013, prin comasarea activităţilor CNVM (Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare), CSA (Comisia de Supraveghere a Asigurărilor) şi CSSPP (Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private).

Amenzile de pe piaţa de capital

Departamentul Supraveghere şi Tranzacţii Emitenţi (DSTE) a acordat 11 amenzi pentru reprezentanţii legali/acţionari ai Emitenţilor listaţi pe piaţa de capital, în cuantum de 130.000 lei, 50 de sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor legale privind oferte publice, în cuantum de 3.638.000 lei, 5 amenzi pentru alte operaţiuni corporative (retrageri de la tranzacţionare, modificări ale capitalului social), în valoare de 150.000 lei şi 2 amenzi, în cuantum de 2.000 de lei, pentru nerespectarea regulilor de conduită privind administrarea ordinelor de tranzacţionare, ne-au transmis oficialii ASF.

Departamentul Autorizare Supraveghere Entităţi Reglementate (DASER) a aplicat 17 amenzi, în valoare de 153.139,04 lei, din care 7 penalităţi în valoare de 66.500 lei, au fost date în comun cu Corpul de Control, ne-au mai transmis reprezentanţii ASF.

Astfel, DASER aplicat 13 amenzi reprezentanţilor (conducători, controlori interni, agenţi) unor case de brokeraj, în valoare de 101.500 lei, două amenzi acordate unor investitori, în valoare de 20.000 lei, şi câte o amendă acordată unei firme de brokeraj, în valoare de 21.639,04 lei şi alta conducătorului unui OPC, în cuantum de 10.000 lei, potrivit datelor transmise de insituţie.

Reprezentanţii Autorităţii ne-au mai spus că au mai aplicat, prin intermediul Direcţiei de Control, un număr de 50 de amenzi, din care, 15 în urma controalelor comune cu Direcţia de Supraveghere din cadrul cadrul Sectorului Instrumente şi Investiţii Financiare (SIIF). Valoarea amenzilor aplicate de Direcţia de Control este de 855.020,81 lei, din care 685.000 de lei ca urmare a controalelor comune cu Direcţia de Supraveghere din cadrul SIIF, au adăugat oficialii ASF. Dintre cele 15 amenzi, opt au fost acordate ca urmare a controalelor comune şi se referă la cazul Harinvest, acestea totalizând 618.500 lei, potrivit datelor ASF.

Conform datelor transmise de ASF, Serviciul Protecţia Investitorilor a acordat, de la înfiinţare şi până pe 31 decembrie 2013, o amendă în valoare de 30.000 de lei.

Amenzile din asigurări

Direcţia de Control în sectorul asigurări a aplicat, de la înfiinţare şi până în prezent, 36 de amenzi pentru societăţi de asigurare şi pentru brokeri, în valoare de 747.000 de lei, potrivit datelor transmise de instituţie.

La capitolul amenzi şi sancţiuni aplicate de către Direcţia de Control, în sectorul asigurări, Autoritatea ne-a transmis că a dat o amendă unei persoane jurdice şi 19 amenzi persoanelor semnificative, din 8 societăţi. De asemenea, a existat un caz de interzicere temporară de practicare RCA (Euroins), unul de retragere aviz persoană semnificativă şi un avertisment aplicat persoanei jurdidice, potrivit datelor oferite de ASF, iar valoarea totală a amenzilor date societăţilor de asigurări a fost de 660.000 de lei.

Conform datelor oferite de la Autoritate, aceasta a aplicat 15 amenzi şi pentru brokeri, în valoare 87.000 lei. Astfel, s-au acordat patru amenzi aplicate persoanelor juridice, trei aplicate persoanelor fizice, conducători executivi, au mai fost şase cazuri de avertismente aplicate conducătorilor executivi, două de retragere a aprobării conducătorilor executivi şi un caz care s-a finalizat prin interzicerea activităţii, ne-au mai transmis oficialii ASF.

Direcţia de Control a precizat că datele nu sunt definitive.

ASF ne-a mai transmis că a mai acordat şapte amenzi în valoare de 35.000 de lei, prin intermediul altor departamente din sectorul asigurări.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb