BNR a afişat, ieri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) care a scăzut la 2,25%, de la 2,30%, valoarea înregistrată în şedinţa precedentă.
Dobânda la depozitele atrase pentru o zi (ROBID) a scăzut la 1,96% de la 2,01%.
Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 3,05%, ROBOR la 6 luni - la 3,21%.
BNR a publicat, recent, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care a înlocuit ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Valoarea acestuia, pentru al treilea trimestru din 2021, este de 1,17%.