BNR a afişat, ieri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) în scădere la 2,54%, de la 2,55%, valoare înregistrată în şedinţa precedentă.
Dobânda la depozitele atrase pentru o zi (ROBID) a coborât la 2,24%, de la 2,26%, valoare înregistrată în şedinţa anterioară.
Indicele ROBOR la 3 luni (care reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile de la noi se împrumută între ele) a crescut la 3,21%, de la 3,19%, cât a fost în şedinţa de miercuri.
ROBOR la 3 luni este indicatorul principal în funcţie de care sunt calculate dobânzile variabile la creditele în lei.
Totodată, ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor pentru credite ipotecare a stagnat la 3,44%, valoare înregistrată şi în şedinţa precedentă.