BNR a afişat, vineri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) în depreciere, la 2,86%, de la 2,92%, valoare înregistrată în şedinţa precedentă. Dobânda la depozitele atrase pentru o zi (ROBID) a coborât la 2,53%, de la 2,60%. Indicele ROBOR la 3 luni (care reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile de la noi se împrumută între ele) a cres-cut la 2,89%, de la 2,87%, valoare înregistrată în şedinţa anterioară.
ROBOR la 3 luni este indicatorul principal în funcţie de care sunt calculate dobânzile variabile la creditele în lei. Totodată, ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor pentru credite ipotecare, s-a apreciat la 3,00%, de la 2,98%.
O analiză realizată de departamentul de specialitate al "Băncii Transilvania" (BT) punctează : "Ministerul de Finanţe a lansat o emisiune de certificate de trezorerie la şase luni şi a atras 168,6 milioane lei (sub nivelul programat de 300 milioane lei), la un cost mediu anual de 2,93%. De asemenea, statul a redeschis o emisiune de titluri scadente în martie 2022 şi s-a împrumutat cu 500 milioane RON, la un cost mediu anual de 4,57%, în urcare cu 53 puncte bază faţă de nivelul înregistrat la licitaţia din luna mai".