Dobânzile pe termen foarte scurt au scăzut, ieri, faţă de şedinţa de tranzacţionare precedentă.
Astfel, BNR a afişat, în prima parte a zilei, un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase pentru o zi (ROBID) de 0,37% pe an, faţă de 0,39% pe an în şedinţa de marţi, în timp ce dobânda la depozitele overnight plasate (ROBOR) a coborât la 0,76% pe an, de la valoarea medie de 0,78% pe an, stabilită marţi.
Surse din domeniul interbancar ne-au declarat că, după "şocul" zilei de marţi, prima din perioada de rezervă a BNR, când ROBID a crescut cu 19 puncte de bază în raport cu şedinţa de luni, "este normal ca dobânzile pe termen foarte scurt să intre pe o pantă a corecţiilor, pentru că lichiditatea rămâne ridicată, iar creditarea trebuie încurajată".