Piaţa Rasdaq s-a revigorat pe o lichiditate uşor peste un milion de lei

Ştefania Ciocîrlan
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 2 februarie 2009

Tranzacţiile perfectate, vineri, pe piaţa Rasdaq au fost cifrate la 1,03 milioane lei.

Indicele Rasdaq-C, care arată evoluţia acţiunilor de pe piaţă, a câştigat 1,07%, urcând la 1.957,01 puncte. Indicele Raq-I, care arată preţul acţiunilor de la categoria întâi, s-a apreciat cu 3,46%, săltând la 2.124,15 puncte, iar indicele Raq-II, care prezintă evoluţia titlurilor de la categoria a doua, a ajuns la 3.945,45 puncte, crescând cu 0,11% faţă de şedinţa anterioară.

Acţiunile producătorului de materiale pentru construcţii "Cars" Târnăveni (simbol CARS) au fost, vineri, printre cele mai lichide titluri de pe segmentul Rasdaq, fiind trans­ferat aproximativ 5,48% din capitalul social al companiei. Cele 90.327 de acţiuni schimbate vineri au avut preţurile cuprinse între 3,1 lei si 3,2 lei/acţiune, cotaţia de referinţă depreciindu-se cu 5,88%. Valoarea totală a schimburilor a fost de 289.038 lei.

Compania deţine un capital social de 1,03 milioane de lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 0,63 lei. Potrivit ultimei raportări, Gheorghe Călburean controlează 27,90 % din companie, în timp ce Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului deţine 18,75% din acţiunile CARS. Arhiepiscopia Ortodoxa Română Alba -Iulia are, de asemenea, 11,40% din capitalul social al societăţii.

Titlurile "Petrom Aviation" Otopeni (simbol ROFU) au închis, vineri, la 0,2410 lei/acţiune, pe fondul unui rulaj de 43.278 lei. Cele 179.598 acţiuni ROFU schimbate, vineri, au avut preţurile cuprinse între 0,2200 lei şi 0,2410 lei/acţiune.

Compania dispune de un capital social de 18,52 milioane de lei, împărţit în acţiuni cu valoarea nominală de 0,1 lei. Potrivit ultimei raportări, societatea "Petrom" deţine 69,37% din companie, lansând, pe 16 decembrie anul trecut, o ofertă publică de preluare pentru restul acţiunilor ROFU.

Titlurile companiei de construcţii "Comnord" Bucureşti (simbol COSC) au închis la 0,93 lei/acţiune, după ce, în timpul şedinţei de vineri, preţurile de schimb au oscilat între 0,92 lei şi 1 leu/titlu. Cotaţia de referinţă s-a depreciat cu 8,82%.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7849
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2707
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9466
Gram de aur (XAU)Gram de aur427.4000

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb