Moneda europeană s-a depreciat ieri, după opt zile consecutive de depreciere. BNR a afişat un curs de referinţă de 4,3446 lei/euro, în scădere cu 1,81 bani faţă de cel consemnat în şedinţa anterioară.
La finalul şedinţei de tranzacţionare, un euro putea fi cumpărat cu 4,3395 lei şi vândut cu 4,3420 lei, în condiţiile unei evoluţii pozitive a monedelor din regiune, ne-au declarat surse din piaţă.
Dolarul a scăzut, ieri, cu 1,16 bani, faţă de şedinţa precedentă, cursul de referinţă afişat de BNR fiind de 3,4074 lei/dolar.
Preţul gramului de aur s-a apreciat, ieri, pentru a şaptea şedinţă consecutiv, ajungând la 181,05 lei, în apreciere cu 0,64 lei faţă de valoarea consemnată în şedinţa precedentă, de 180,41 lei.