Cursul de schimb avea un nivel de 4,2400 lei/euro la cumpărare şi 4,2440 lei pentru un euro la vânzare în deschiderea şedinţei de tranzacţionare de miercuri.
Leul era cotat cu 4,24 lei/euro în deschiderea şedinţei, apreciindu-se, în prima parte a acesteia până în jurul a 4,2 lei/euro pe baza unui entuziasm regional, potrivit dealerilor. Ulterior, moneda naţională s-a depreciat din nou, ajungând la valori de 4,3030 - 4,3100 lei/euro. Dealerii au fost rezervaţi în a susţine că aprecierea din prima parte a zilei s-a datorat intervenţiei BNR pe piaţă.
Cursul de referinţă al Băncii Naţionale a fost cu peste 2 bani mai mic decât cel de marţi - 4,2772 lei/euro.
Banca Naţională a României a anunţat miercuri un curs de referinţă valabil astăzi de 4,2772 lei pentru un euro, în scădere cu 0,0213 lei faţă de şedinţa de marţi.
Cursul oficial al dolarului a fost calculat miercuri de BNR la 3,2316 lei, în scădere cu 0,0018 lei faţă de nivelul de marţi.
Banca Naţională a mai anunţat miercuri un preţ de 85,9015 lei pentru un gram de aur, în creştere cu 1,2586 lei faţă de nivelul de marţi.