Euro a scăzut, ieri, cu 0,02 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,9490 lei/euro. Pe pieţele externe, ieri, în jurul orelor 17:30, un euro era tranzacţionat la 1.1067 dolari, în apreciere cu 1,54% faţă de închiderea precedentă, potrivit datelor Investing.com.
Tranzacţiile pe euro/dolar au deschis la 1.0890 dolari şi au avut loc, până la ora menţionată, între un minim de 1.0890 şi un maxim de 1.1092. Dolarul american a scăzut cu 4,24 bani în faţa monedei naţionale, BNR anunţând un curs de 4,5069 lei, faţă de 4,5493 lei în şedinţa anterioară.
Francul elveţian a scăzut cu 4,45 bani în faţa monedei naţionale, BNR anunţând un curs de 4,8584 lei, faţă de 4,9029 lei în şedinţa anterioară.
Gramul de aur a fost cotat la 291,8087 lei, în depreciere cu 1,6762 lei comparativ cu 293,4849 lei, valoarea stabilită în şedinţa precedentă.