Pierderi de 70 milioane lei la SNLO

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 3 ianuarie 2011

Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) a finalizat anul 2010 tot cu pierderi, estimate la 70.795.000 de lei. La sfârşitul anului trecut, compania avea de achitat dobânzi şi penalităţi de 80.720.000 lei pentru datoriile pe care le-a cumulat la stat. În 2009, pierderile SNLO au fost de 70.424.250 lei, din care dobânzile şi penalităţile au fost de 34.762.700 lei.

Pe primele 11 luni din 2010, datoriile companiei s-au ridicat la 370,5 milioane de lei, în creştere cu 15% faţă de perioada similară din 2009 (322,4 milioane de lei). În schimb, faţă de alte companii de stat care nu-şi plătesc dările către buget, creanţele SNLO îi acoperă aceste datorii. Astfel, pe primele 11 luni din 2010, creanţele totale se ridicau la 372,3 milioane lei faţă de 382,6 milioane lei - nivelul din perioada similară a anului 2009.

Pierderile şi datoriile companiei se menţin la nivel ridicat, deşi Guvernul a aprobat plata datoriilor termocentralelor către SNLO, iar Ministerul Economiei a permis un export masiv de energie produsă pe bază de cărbune pentru ca societatea să închidă anul 2010 fără pierderi operaţionale.

Daniel Burlan, directorul general al SNLO, ne-a explicat de ce societatea continuă să aibă pierderi şi să cumuleze datorii la stat: "Din cauza blocajului financiar al unităţilor pentru care SNLO a livrat cărbune energetic, încasările contravalorii acestuia se fac cu mari întârzieri. Astfel, SNLO nu îşi poate achita la termenele legale obligaţiile de plată la Bugetul consolidat al statului. Din cauza acestei situaţii, Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili calculează lunar dobânzi şi penalităţi de întârziere. Majorările şi penalităţile calculate pentru întârzierea la plată a obligaţiilor bugetare la data de 30 noiembrie 2010 se ridică la suma de 77.220.230 lei".

Cifra de afaceri a companiei pe primele 11 luni din 2010 a fost de 837,2 milioane de lei, în scădere cu 1,4% faţă de perioada similară din 2009.

Suma totală cheltuită pentru inves-tiţii pe primele 11 luni ale anului 2010 a fost de 55.669.000 de lei.

Măsuri de eficientizare la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb