Pierre Moscovici: "Comisia Europeană nu va permite încălcarea regulilor bugetare"

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 30 septembrie 2014

Comisia Europeană nu va permite încălcarea regulilor de disciplină bugetară din UE, afirmă viitorul comisar european pentru afaceri economice, Pierre Moscovici, la numai câteva zile după ce foştii săi colegi din guvernul francez au declarat că Paris-ul va rata din nou ţintele UE în materie.

Anul trecut, miniştrii de finanţe din Uniunea Europeană le-au permis autorităţilor de la Paris să extindă cu încă doi ani ţinta de aducere a deficitului bugetar sub plafonul UE de 3% din PIB, după ce Franţa a ratat un termen limită în 2013 privind procedura de deficit excesiv.

Oficialii francezi spun că vor atinge o ţintă de deficit bugetar mai mică de 3% abia în 2017.

Moscovici, care a fost ministru de finanţe în Franţa timp de doi ani, până în aprilie 2014, îşi va prelua funcţia de comisar european la data de 1 noiembrie, după ce, săptămâna aceasta, se va prezenta la o audiere de confirmare în Parlamentul European. Moscovici va fi responsabil cu susţinerea disciplinei bugetare în UE, însă numirea sa a generat nemulţumiri în rândul unor state tocmai din cauză că provine dintr-o ţară supusă procedurii de deficit excesiv.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb