Potrivit unei cercetări pan-EMEA, publicate de HP IPG (Printing & Digital Imaging Group), prezenţa plantelor şi a florilor de ghiveci la locul de muncă contribuie mai mult la productivitatea IMM-urilor decât locaţia biroului sau proximitatea cu magazine sau restaurante. Sondajul - realizat în 11 ţări în rândul angajaţilor din IMM-uri- a arătat că plantele şi florile de birou impulsionează productivitatea individuală a 55% dintre respondenţi, în comparaţie cu locaţia sediului şi vecinătatea cu magazine şi restaurante (38% şi respectiv 34%).
Sondajul a fost realizat ca parte a campaniei HP "Laser Jet Pays You Back" subliniind un aspect, adesea rămas necunoscut, acela al valorii pe care imprimanta HP LaserJet o aduce IMM-urilor din întreaga lume de peste 25 de ani.
Potrivit acestei cercetări, este cel mai probabil ca managerii să genereze profit din activităţi considerate în mod tradiţional ca fiind neproductive. 74% dintre manageri obţin valoare adăugată în timpul pauzei lor de cafea dimineaţa şi 66% la prânz cu colegii, comparativ cu valorile de 64% şi respectiv 40% pentru persoanele care nu ocupă funcţii de management.
De asemenea, rezultatele au arătat o puternică legătură între abilitatea de relaţionare cu ceilalţi colegi şi eficienţa la locul de muncă. În general, respondenţii (60%) au considerat că pauza de masă petrecută cu colegii este de trei ori mai productivă decât luarea prânzului de unul singur (20%).