PLASAMENTE ALTERNATIVE

Lupta pentru Casa Albă se pregăteşte să intre în linie dreaptă. Convenţiile celor două partide vor acredita formulele pentru finală. Tabloul confruntării este însă departe de tiparele clasice.

În mod normal, campania prezidenţială din Statele Unite este centrată pe problemele interne majore: starea economiei, locuri de muncă, accesibilitatea şi contribuţiile la sistemele de securitate socială, nivelul, structura şi repartiţia greutăţii impozitelor pe umerii diferitelor categorii sociale, problemele comunităţilor locale, violenţă şi criminalitate, opţiuni "morale", cum sunt atitudinea faţă de avort, căsătoriile între persoane de acelaşi sex etc. Această orientare a campaniilor, preponderent, dacă nu total, dominate de agenda internă, s-a păstrat chiar şi în momentele în care America a fost masiv implicată militar în afara graniţelor sale. Cu totul paradoxal, temele securităţii naţionale par să domine actuala confruntare dintre echipele celor doi candidaţi.

De ce paradoxal? La urma urmei intervenţiile militare în Irak şi Afganistan, precum şi consecinţele lor pentru Statele Unite ar trebui să fie subiecte de interes major. Agenda politică şi publică a preşedintelui Bush nu lasă aproape nici o zi fără referiri directe la aceste probleme. Cu toate acestea, interesul public şi deci criteriile populaţiei pentru a face o alegere între reprezentanţii celor două mari partide, republican şi democrat, nu par să se sprijine pe agenda irakiană. Cel puţin, aşa arată sondajele care scrutează minuţios interesul şi reactivitatea americanilor la diferite teme. Cu alte cuvinte, candidaţii fac campanie cu bună ştiinţă pe un subiect care nu interesează şi nici nu mobilizează în cel mai înalt grad publicul american!

Al doilea aspect al situaţiei paradoxale din campania prezidenţială americană este faptul că reprezentantul democrat, J. Kerry, în loc să se depărteze de temele care par să fie favorabile contracandidatului său, G. Bush jr, pare preocupat mai mult decît orice să-l înfrunte tocmai pe acest teren. G. Bush şi-a proiectat o imagine de "om al armatei", J. Kerry nu ezită să reamintească oponenţilor săi că el, spre deosebire de actualul preşedinte, a luptat pe front, în Vietnam, şi s-a distins în luptă, nu "pe frontul de acasă". G. Bush şi administraţia sa îşi asumă o postură ofensivă în lupta împotriva ameninţărilor externe, considerînd că nu există alternativă la apărarea valorilor şi a intereselor americane, decît războiul împotriva terorismului pe terenul adversarului, oriunde s-ar afla el, J. Kerry îl acuză pe preşedintele Bush că neglijează apărarea şi puterea militară a Americii! Îl acuză de lipsa unei planificări strategice adecvate în războiul pe care l-a declanşat, de proasta organizare şi susţinere a efortului militar. Direcţia principală a atacului pe care reprezentantul democrat îl susţine la adresa actualei administraţii este, însă, "izolarea Americii". Puterea Statelor Unite, indiferent cît de mare a fost ea luată separat, a incorporat întotdeauna şi puterea aliaţilor săi. Condiţiile internaţionale ale lumii de azi nu numai că nu justifică "unilateralismul" pe care l-a îmbrăţişat actuala administraţie, cer dimpotrivă mai mult ca oricîd o strategie de sprijin reciproc pusă de acord cu marii aliaţi ai Americii. Însăşi capacitatea de descurajare a Statelor Unite depinde de aceasta, afirmă candidatul democrat şi specialiştii săi în materie de securitate. O noţiune pe care abordarea promovată de republicani, în timpul administraţiei G. Bush jr, a ignorat-o, provocînd pagube semnificative capacităţii Statelor Unite de a-şi impune punctele de vedere şi de a-şi apăra interesele. În sfîrşit, strategia de securitate pe care echipa lui Kerry pare să o fi pus la punct deja, în amănunt, insistă asupra politicilor de prevenire a pericolelor majore, inclusiv cele legate de deţinerea mijloacelor de distrugere în masă de către ţări ostile SUA. Mai mult, Kerry a înscris în politica sa de securitate scăderea masivă a dependenţei Statelor Unite de resursele petroliere. äÎn mai puţin de zece ani voi face această naţiune independentă de Orientul Mijlociu, astfel încît copii noştri să nu mai fie obligaţi să moară pentru petrol".

Un paradox căutat sau generat de condiţii speciale?

Căutat, în măsura în care echipa republicanului Kerry a vrut să contracareze ceea ce părea iniţial atuul principal al Preşedintelui în exerciţiu: gestiunea unei complexe situaţii conflictuale pe arena internaţională care angajează, mai ales în Irak şi Afganistan, nu doar armata americană, ci şi valorile şi credibilitatea internaţională a Statelor Unite. Ce altă apărare mai bună decît contra-atacul, pare să fie alegerea strategică a democraţilor. Căutat şi de republicani, ai căror reprezentanţi de primă linie par incapabili să exploateze alte linii de politică, decît cele legate de securitate şi războiul împotriva terorismului.

Generat de condiţii speciale, în măsura în care economia SUA şi cea mondială continuă să evoluze în condiţii de "imponderabilitate". În ciuda asigurărilor date de Alain Greenspan, creşterea economică nu pare suficient de convingătoare pentru toată lumea. Mai ales că deasupra tuturor atîrnă ghilotina neiertătoare a preţului petrolului. Abia ţinut în limite considerate acceptabile, dar care acum cinci ani ar fi fost catalogate aberante. Iar ameninţările de destabilizare în zona zero a petrolului mondial nu încetează să se multiplice - din Arabia Saudită în Sudan şi din Iran pînă în Orientul Mijlociu.

În favoarea cui va lucra paradoxul actualei campanii? Rămîne să vedem verdictul urnelor.