PLASAMENTE ALTERNATIVE Acum un secol

Anul 1918 a fost, până la urmă, unul mirabil. A început în condiţii teribile, practic cu Pacea de la Buftea-Bucureşti, şi s-a încheiat cu o Românie mare şi rotundă. A urmat anul 1919, cu Conferinţa de Pace de la Paris, care avea să consfinţească noul stat român, dar şi agresiunea comunist-revanşardă a Ungariei. Nu mai ştiu ce fu prin 1921, poate reforma agrară, poate apariţia lui Averescu în uniformă de politician?! Căsătoriile regale încrucişate româno-greceşti, lansarea pas cu pas a Micii Înţelegeri? De fapt, 1921 a fost primul an din viaţa mult prea şi nedrept de scurtă a României Mari, când se uita de război şi se învăţa să se trăiască în stil de ţară mare şi bogată. România era o ţară puternică, în care monarhia nu fusese pusă sub semnul întrebării, dimpotrivă, familia regală se implicase activ în război şi suferise alături de români în refugiul din Moldova. Acest al doilea rege german al României, nepot de frate al primului, a avut un comportament exemplar, susţinut fiind de regina-i, o englezoaică, nepoată a legendarei Victoria, regină şi împărăteasă.

Când a fost ratat momentul Centenarului Marii Uniri s-a spus că sărbătoarea şi alocarea de fonduri va continua cel puţin până la Centenarul Trianonului, pe care l-am interzis. De fapt, încoronarea de acum un secol încheie practic evenimentul astral al Unirii, început la 1 Decembrie 1918. Atunci, reprezentanţii-delegaţi ai românilor din Transilvania votau pentru Unire. În aceeaşi zi, regele Ferdinand şi regina Maria intrau, întorcându-se, în Bucureşti. Cam doi ani, ei se refugiaseră la Iaşi, în Moldova, împreună cu guvernul, parlamentul, armata, oameni bogaţi, dar şi săraci. Se afla lângă ei un personaj extrem de eficient şi curajos, care poate sta, pe drept, în orice galerie a făuritorilor Unirii, generalul Berthelot.

Am avut timp să sărbătorim evenimentele fondatoare de acum un secol, să le studiem şi să le înţelegem. Pe ansamblu, nivelul acestui efort a fost modest, fără imaginaţie. Şi acum, la Centenarul Încoronării, evenimentele sunt de acelaşi timp, conferinţe, expoziţii, nicio carte mai importantă, că Arhivele oricum sunt mai secretizate ca înainte de 1989. Nu ştiu ce aşteptam şi nici ce ar fi trebuit să fie, dar nu asta este menirea mea, să dau idei într-un cadru plin de structuri plătite pentru asta. Nici măcar un film, artistic sau documentar, nu se anunţă. Iar cel făcut atunci este scurt şi de o slabă calitate. La începutul lui 2016, Artmark a vândut, cu 2,5 mii de euro, la licitaţia numită "Bucureşti - Micul Paris", un lot format dintr-un proiector Pathe Baby funcţional şi 51 de role de film de epocă, printre ele fiind şi "Încoronarea de la Alba Iulia".

De ce este important evenimentul de acum o sută de ani? Pentru că este sărbătoarea naşterii României, mare nu numai ca suprafaţă, ci prin întreaga sa strălucire de civilizaţie pe care a oferit-o cam două decenii, până când părinţii spirituali ai lui Putin au declanşat războiul peste Europa. Asta explică fastul, de mulţi subliniat, manifestărilor de atunci şi al ceremoniei încoronării. Regele Ferdinand şi regina Maria cunoscuseră, până atunci, doar austeritatea, refugiul şi cam ce le oferise războiul, în timpul căruia veniseră la tron. Bătrânul rege Carol I murea acum 108 ani, la 10 octombrie 1914, după 48 de ani de domnie şi dezamăgit, în forul său interior şi profund, că românii aleseseră să meargă alături de anglo-francezi în prima conflagraţie mondială. Primul rege al României, german fiind, venise în ţară ca domnitor, după Cuza, şi ridicase ţara la nivel de regat în 1881, după Războiul de independenţă din 1877. Deşi germanii erau aliaţi cu turcii, Carol I nu a ezitat să facă din primul război modern al românilor uniţi un moment de glorie naţională, cu o implicare personală de adevărat voievod. Chiar coroana, pe care aveau să o poarte el şi regii ce i-au urmat, era făcută din oţelul unui tun capturat vitejeşte de la turci, în 1877. De la turci, că tunul era nemţesc. Oţel bun, coroană bună!

În 1914, politicienii români au ales Antanta, în pofida interesului regelui pentru Puterile Centrale, Germania şi Austro-Ungaria. Nu a avut de ales, iar mişcarea politică, aceea cu neutralitatea de moment, a fost foarte abilă. Acum, să fim realişti şi "olandezi", oferta Puterilor Centrale era jenantă, demonstrând că nici germanii şi nici ungurii nu au înţeles nimic din situaţia românilor din Ardeal. Şi asta timp de secole, cât au fost cetăţeni fără drepturi.

Ferdinand a venit la tron imediat, în 1914. Devenise principe moştenitor în 1899, fiind nepotul de frate al regelui Carol I, care nu avea urmaşi. Tot german era şi el, dar căsătorit cu o englezoaică genială, care avea o bunică vestită, regina Victoria, care îşi pusese fii, fiicele, nepoţii şi nepoatele peste tot, pe tronurile Europei. Regina Maria a încercat să facă acest lucru în Balcani. Şi chiar a reuşit, în Grecia, Iugoslavia şi, evident, România.

Cu aceeaşi deferenţă faţă de voinţa naţională, Ferdinand pregăteşte, în doi ani de neutralitate, intrarea în război alături de Antantă. Iar când ţara decide intrarea în război, în august 1916, participă cu toată forţa şi imaginea sa la Marele Război. În 1918, dintr-o ţară distrusă, înghesuită într-un colţ al teritoriului său, România devine un punct de stabilitate al Aliaţilor, cu o armată refăcută, alături de puterile victorioase. In 1922, la Alba Iulia se încoronează România, o stare de graţie a unei naţiuni reunite. De aceea a fost nevoie de o astfel de ceremonie, impunătoare, dar şi reprezentativă în toate clipele sale. Românii de oriunde în lume căpătau un simbol puternic, o coroană regală şi o dinastie pline de lumina gloriei Unirii.

Printre altele, atunci s-a impus, dacă nu s-a născut, designul românesc. Este, desigur, o exprimare contemporană şi mă refer la veşmintele şi bijuteriile etalate, la arhitectura amenajărilor, inclusiv a modernei Catedrale a Încoronării. Pregătirile au fost de anvergură şi ne permit şi ele să ne minunăm de ce oameni avea România atunci. Dacă Ferdinand a preluat coroana glorioasă de oţel a unchiului Carol, regina Maria a vrut una specială, după gândirea şi faptele sale. Bijutieri de la Paris au lucrat la simbolurile regale etalate la Alba Iulia. Şi sunt multe simboluri intense, de mare rezonanţă istorică, în Încoronare.

Oferta de memorabilia referitoare la Încoronare este vastă. Avem aici orice referitor strict la 15 octombrie 1922, dar nu putem spera să apară piese grele precum filmul de atunci. Şi nu putem da prea multe exemple pentru că licitaţiile cu tema Încoronării vor avea loc după ziua Centenarului. Probabil se speră că atmosfera Centenarului va creşte interesul şi preţurile. Normal ar fi fost ca ziua respectivă să reprezinte vârful acestui interes.

Practic, orice ţine de regina Maria poate fi încadrat în acest subiect, şi, în ultimul timp, multe astfel de piese, mai ales fotografii, cu sau fără autograf, au apărut pe piaţă. Piesele Ferdinand sunt rare, dar multe se referă la perioada războiului. Şi pe unele apare şi cifra regală. Aceasta este formula corectă, şi nu cifrul regal, termen profund eronat, dar perpetuat total neargumentat, de urechişti dar şi de specialişti.