PLASAMENTE ALTERNATIVE Arta la evocare, comemorare şi centenare

Pictorul Lucian Liciu trebuia să împlinească 55 de ani la 18 ianuarie. În martie, însă, s-a împlinit un an de când artistul ne-a părăsit, plecând într-o lume mai bună, deşi tare ar fi vrut să rămână aici, în lumea imperfectă de pe pământ. Au rămas soţia, pictoriţă, şi trei copii, care se îndreaptă, măcar cei mari, tot spre artă. La începutul acestui martie, în Foaierul Media al Teatrului Naţional Bucureşti, cel dinspre Grand Hotel, adică Intercontinental pe nou, a fost organizată o expoziţie cu lucrările lui Lucian Liciu, prima la vernisajul căreia artistul a lipsit. Nu a fost o comemorare, ci o sărbătoare a artei, o simeză amplă, care prezintă opera unui pictor care s-a oprit când maturitatea sa artistică avea multe de spus.

Casa de licitaţii de artă Alis a avut în ofertă o pictură de Lucian Liciu, la 3,4 mii de lei, dar nu a fost adjudecată. Nu este bine, din mai multe puncte de vedere. Deşi a fost un artist care a muncit mult, nu a stat pe gânduri, ci le-a pus pe pânză, neobosit, cu o privire înţelegătoare, luminoasă. Ca un actor care cade definitiv pe scenă, Lucian a plecat când avea o expoziţie pe simeză, "Timbre", la Căminul Artei. Timbre, pentru că multele desene aveau forma unor timbre, dantelate, adică imitaţie de zimţi pe margine, şi puse în pseudoclasoare. Afişul era un fel de bloc filatelic, cu portretul său, tot ca timbru, şi el însuşi făcându-ne adio cu mâna.

Am scris atunci despre necesitatea de a fi atenţi la strădania de viaţă a artiştilor pe care îi admirăm şi pe care îi credem nemuritori doar pentru că trăiesc într-o lume mai colorată decât în realitate. Durerea dispariţiei este mare, incertitudinea, la fel. În alte situaţii, recomanzi ca moştenitorii să nu se grăbească să arunce pe piaţă creaţia artistului. Nu am recomandat nimic familiei lui Lucian, nu ştiam ce, nici ce să spun, în această situaţie nu ştii niciodată ce să spui. La Teatrul Naţional am gândit cu toţii expoziţia ca o expunere de prestigiu a unei opere încheiate, prin dispariţia autorului, dar care şi-a început noua viaţă, cea de discuţie şi dezbatere, de evocare şi încântare. Lucrările lui Lucian Liciu se vor găsi tot mai greu pe piaţă, mai ales că familia preferă să aibă alături, tot mai mult, pânzele lui Lucian. Probabil, recenta ofertă vine de la un alt deţinător şi faptul că a scos-o la vânzare este o şansă pentru posibilul cumpărător sau oricine ar fi interesat să deţină o pictură de Lucian Liciu.

În aceeaşi licitaţie Alis a fost adjudecat un "Studiu de atelier", cu cap de sculptură greacă şi antică, la 4,5 mii de lei, adică 900 de euro. Anul care vine va fi unul al centenarului autorului acestei picturi, Ion Pacea. Cunoscut şi apreciat pictor, Ion Pacea a apărut şi în trei filme româneşti, fiind evident atras de această artă. Era aromân de origine şi s-a născut la 7 septembrie 1924, în Munţii Pindului, lângă Salonic. A copilărit în Cadrilater, atunci în România, iar în 1940, când sudul Dobrogei a fost luat de Bulgaria, s-a mutat cu familia la Bucureşti.

În noiembrie 2021, Artmark a organizat licitaţia Colecţiei de Artă Lucrezia şi Ion Pacea. Au fost vândute obiecte frumoase, ceramică deosebită, sticlă superbă, piese de mobilier, cloisonne-uri, covoare, obiecte religioase, mai ales icoane, icoane pe sticlă. În respectiva şedinţă au fost oferite şi picturi de mari artişti români, precum şi doar două picturi de Ion Pacea. "Natură statică cu măr, cuţit şi călimară", de Theodor Pallady, a primit 31.250 euro, "Natură statică cu scoică", de Ion Pacea, a urcat de la 2,5 mii de euro, la 7,5 mii iar "Bărci la mal", de acelaşi autor-colecţionar, a urcat de la o estimare maximă de 1,8 mii de euro, la o adjudecare de şase mii.

Ion Pacea a murit în 1999 şi anul care vine trebuie să fie un centenar în care să vedem, să auzim şi să aflăm multe despre marele pictor. Nu există secrete, ci doar frumoase evocări.

Brăduţ Covaliu s-a născut la 1 aprilie 1924, la Sinaia, dar a murit în 1991, când încă nu prea ştiam ce va fi cu noi şi noua orânduire. De fapt, el s-a apucat de artă, ca student al lui Steriadi, în timpul războiului, în altă orânduire. A reprezentat România la Veneţia, în 1962, şi a deţinut funcţii de conducere în Uniunea Artiştilor Plastici. Are o serie fascinantă de madone de fiecare zi, portrete feminine de mare sensibilitate. În 2007, la o galerie de pe Pangratti, stradă pe care locuia şi pictorul, am organizat singura expoziţie a pictorului de după moartea sa. Mai târziu, când am văzut mai multe picturi ale artistului în licitaţii, am înţeles că a murit şi Annemarie Segall, nepoata moştenitoare a pictorului. Din păcate, sunt convins că nu reuşise să-şi recupereze casa copilăriei, lăsată de decidenţii post-decembrişti altor persoane.

În 2019, Artmark a organizat "Licitaţia unei selecţii din colecţiile Brăduţ Covaliu şi Vasile Celmare". Le-am revăzut, atunci, pe "Zenovia", "Iuliana", "Ruxandra". Şi au dispărut, neadjudecate, nu le-am mai întâlnit de atunci. Adjudecările s-au apropiat timid de o mie de euro, dar nu au rămas departe de a depăşi acest prag. Cam peste fix un an se va împlini centenarul naşterii lui Brăduţ Covaliu, tot doar noi vom vorbi despre asta.