PLASAMENTE ALTERNATIVE Colecţionari şi colecţionari

Deşi la noi s-a auzit prin luna iunie, în mai s-a mai vândut un Ghenie, cu aproape 66 de milioane de dolari, dolari din Hong Kong. Asta înseamnă vreo 7 milioane de euro, preţ care o plasează pe locul al doilea în topul vânzărilor de milioane ale românului Adrian Ghenie. Locul întâi este ocupat, cu aproape 8 milioane de euro, de "Nickelodeon", o lucrare formată din două bucăţi, fiecare de 2,40 metri, pe 2 metri, 4 în total. Acesta s-a vândut la Christie's Londra, în 2016.

"The Collector I" s-a vândut tot la Christie's, dar la agenţia din Hong Kong, în şedinţa numită "20th and 21st Century Art Evening Sale", din 24 mai. Într-adevăr, Honk Kong-ul a devenit o adresă de top pentru piaţa de artă, şi nu de ieri, de azi. La începutul lui aprilie, tot la Hong Kong, dar la Sotheby's, în aceeaşi vânzare de artă contemporană, s-au dat două picturi de Ghenie, " Self-Portrait in 1945", cam cu un milion de euro, dar în dolari Hong Kong, desigur, şi "The Trip", un fel de "Picasso bătrân", cu echivalentul a vreo 5 milioane de euro. Tot Sotheby's a vândut, la Hong Kong, în octombrie 2020, o pictură de Ghenie, "Lidless Eye", cu aproape 6 milioane de euro.

"The Collector I", pictura vândută recent, la Hong Kong, cu aproximativ 7 milioane de euro, este o lucrare de 2 pe 3 metri. A fost realizată în 2008, un an special, din care provine şi recordul absolut, "Nickelodeon"-ul. Să recunoaştem, deşi prima variantă a "Colecţionarului" are un metru mai puţin, diferenţa de preţ este mai mică de un milion de euro. Să revenim la pictura vândută recent. Într-o atmosferă sumbră, specifică creaţiilor din aceea perioadă, lumina cade straniu pe un personaj elegant, mai degrabă tânăr, decât bătrân, care admiră, stând pe canapea, o pictură ce stă pe şevalet. Îşi sprijină bărbia în mână, reflexiv. În spate, pe perete, are o altă pictură şi mai ghiceşti unele, în colul din stânga jos, depozitate ca în atelier. Este clar un colecţionar, parcă unul cunoscut, după figura destul de clară, căreia nu i s-a aplicat metoda baconiană de transfigurare.

Aflăm, din fişa tehnică, inevitabilă, că a fost la galeria Nolan Judin din Berlin, apoi într-o colecţie privată din State, şi de acolo a cumpărat-o proprietarul care a scos-o la licitaţie tocmai în Kong Kong. Dar chiar şi acum, la o lună de la vânzarea din Hong Kong, aflăm pictura în contul unei galerii din Berlin, chiar două, ambele cu rezonanţe româneşti.

Venim tocmai în Europa, acasă, la Londra, unde a debutat mersul bine al pictorului român, şi amintim că în 2019, în martie, Christie's-ul de aici a vândut un "Colecţionar" de Adrian Ghenie, dar pe cel de al IV-lea. Cu fix 2.651.250 de lire sterline, preţ ce bate spre 3 milioane de euro. Pânza, de 2 metri pe 2,4 metri, a mai apărut într-o licitaţie, o spune şi fişa tehnică din 2019 dar şi toate sursele de informaţii. A apărut tot la Londra, la o casă de licitaţii mai puţin cunoscută dar la fel de serioasă, Phillips. Atunci a obţinut 2,049 milioane de lire sterline, cam 2,5 de milioane de euro. Din această vânzare aflăm că acea colecţie privată ce apare, mai târziu, la licitaţia de la Christie's, este, de fapt, colecţia Katayama, unde ajunsese direct de la galeria Plan B, atât de implicată în devenirea lui Adrian Ghenie. Nu sunt cunoscute variantele II şi III ale "Colecţionarului" lui Ghenie, fie nu există, fie nu au apărut în licitaţii. Indiferent de preţ.

În "The Collector 4" personajul zace pe un fel de pat, construcţia jucându-se cu planurile diverse, verticale, nimic nu este normal în ce se petrece acolo. Instinctiv realizezi că este personajul strălucitor din "The Collector I", acum ajuns, vânăt-gri, la capăt de drum. Destul de repede, prima variantă este realizată în 2008, ultima, în 2009. Ordinea vânzării, şi chiar a revânzării, este inversă, cu ultima variantă mai întâi pe piaţă, şi prima, de abia vândută.

Să nu mai lungim aşteptarea, în ambele picturi, personajul este acelaşi, infamul nazist Hermann Göring, umbra lui Hitler, aviator vestit şi şef al aviaţiei germane, care a pierdut teren o dată cu ea. Nu a fost un colecţionar ci un maniac jefuitor de colecţionari, de muzee, de biserici şi orice loc unde se aflau opere de artă. A avut o predilecţie pentru jecmănirea evreilor şi a Franţei. Nu a avut niciun scrupul, nicio remuşcare. Multe lucrări de artă nu au fost descoperite nici acum şi, din filme, ştim de galerii subterane pline de lucrări de artă, luate şi din Est, şi din Vest. Era un megaloman pompos, care a vrut să preia puterea de la Hitler care, în ultimele lui clipe, l-a declarat trădător. Din conacul unde se ascundea, a fugit spre americani, să îl prizonier sovieticii. A crezut că îi va duce de nas pe toţi, dar a fost judecat la Nurnberg şi condamnat la moarte. Nu a apucat să se bălăngănească în ştreang, s-a sinucis, în 1946, în celula sa. Fotografia cu el zăcând pe patul din celulă, sinucis, l-a inspirat pe Adrian Ghenie pentru "The Collector 4".

Există un inventar strict al colecţiei private a lui Göring, are 200 de pagini şi se întinde pe 11 ani. Sunt trecute o 1.375 de opere de artă, cam ce spune "colecţionarul" hâtru, la proces: mi-am luat şi eu partea, dacă tot se confisca, recunosc că nu mă pot opri din colecţionat. Inventarul se opreşte brusc în 1944 iar anul următor, mareşalul-colecţionar a împachetat cu grijă întreaga colecţie şi a trimis-o spre Berchtesgaden, în Bavaria, unde au descoperit-o americanii.

Mai multe fotografii ni-l arată pe Göring şi Hitler uitându-se la o pictură cu ceva vechime şi ramă impresionantă, ţinută de doi soldaţi în uniformă şi cu svastica nazistă pe mână. Hitler are şi el o brasardă cu svastică pe mâna stângă dar nu este în uniformă, cel mult are un sacou cu nasturi metalici. Göring, în schimb, are una dintre uniformele sale fastuoase, pe care nu o deranjează cu semne ieftine, în schimb la pantaloni are o vipuşcă extrem de lată, de parcă au trecut peste el cei cu marcajul pe şosele. Faptul că mareşalul, în mare ţinută de colecţionar-jefuitor, apare, la un moment dat, cu un pas în faţa lui Hitler, ne dă de bănuit că el ar fi personajul principal în această scenă. Şi este, pentru că asistăm la momentul bine fotografiat când Hitler însuşi îi dăruieşte o pictură lui Göring, acesta fiind, se pare, obiceiul de ziua lui. A lui Göring, desigur. Este un moment unic, când Hitler face un cadou, dar se ştie că pictorul ratat nu le avea, de fapt, cu arta, că Göring era adjunctul său, că lucrarea nu este în măsură să îl încânte pe jefuitorul care se aproviziona direct de la Luvru şi ce muzeu vrea muşchiul lui de colecţionar.

Totuşi, pictura nu este una oarecare. Este vorba de "Îmblânzitoarea de şoimi" a pictorului austriac Hans Makart, care a trăit între 1840 şi 1884, la Viena, o viaţă scurt şi tare boemă. Despre soarta acestei picturi s-a documentat cu extremă acribie şi profesionalism desăvârşit criticul şi istoricul de artă Claudiu Paradais. În 1997, în "Ioan Neculce - Buletinul Muzeului de Istorie a Moldovei", apărea studiul său "Istoria unui tablou din colecţia lui Mihail Kogălniceanu". El a mers în Germania la Lempertz (J.M . Heberle-Lempertz), firma care, în 1887, a scos la licitaţie colecţia de artă a lui Mihail Kogălniceanu dar arhiva acesteia, care funcţiona, un secol mai târziu, cu acelaşi profil fusese distrusă. A cercetat cu asiduitate şi în arhive şi a aflat că, într-adevăr, respectiva pictură, dăruită de Hitler lui Göring, când rubicondul aviator împlinea 45 de ani, a ajuns în Germania odată cu colecţia lui Kogălniceanu. Pentru că, da, marele politician a fost un mare colecţionar, unul excepţional, probabil cel mai mari din câţi au avut românii! Şi, da, la un moment dat a fost nevoit să îşi vândă colecţia iar statul român nu a fost interesat de ea. Nu, nu acum, atunci, în 1885. Kogălniceanu scrie că este dispus să facă mari concesii asupra preţului, doar ca ea să rămână în ţară. Nu a fost să fie aşa, cea mai mare colecţie de artă din România a ajuns la licitaţie, la Köln. Claudiu Paradais reface exact traseul ei, cum a ajuns la Hitler, de la un colecţionar cu nume evreiesc, şi chiar ce s-a întâmplat cu ea după înfrângerea naziştilor.

Mihail Kogălniceanu este un personaj esenţial pentru istoria modernă a românilor. A participat la Revoluţia din 1848, din Moldova, a fost alături de Cuza în făurirea Unirii principatelor şi a consolidării acestei imense realizări, este cel care a anunţat independenţa României, în 1877, în Parlamentul de la Bucureşti. A fost prim ministru, sub Cuza, a fost ministru de Externe, de mai multe ori, şi chiar ministru de Interne, de mai multe ori decât de Externe. Partea sa mai puţin cunoscută, deşi notorie, era colecţionarea de artă căreia i-a dedicat timp şi foarte mulţi bani, fiind singurul român din acele vremuri care cumpăra de la licitaţii din străinătate lucrări pe care le aducea în România. La 1 iulie se împlinesc 130 de ani de la moartea marelui patriot şi este bine să amintim şi această operă a lui Mihail Kogălniceanu.