PLASAMENTE ALTERNATIVE Cu istoria la analize

Regina Ana va fi înmormântată mâine, la Curtea de Argeş, necropola regală a României. Tristul moment a survenit în plină vară, dar oricum preferam să nu aflăm această veste. Nici starea de vacanţă şi nici canicula ce ne chinuie teribil, până la deshidratare, de câteva luni lungi şi legate, nu au împiedicat avalanşa de comentarii pe acestă temă. S-a trezit, practic, pasiunea consumată pe la începutul epocii de aur post-comuniste, când tot universul se împărţea în pro-monarhişti şi anti-monarhişti, fără nuanţe şi milă. Din păcate şi lipsa de acribie în abordarea subiectului a rămas la fel de intensă, deşi acum avem virtualul unde să ne vărsăm opiniile. În astfel de momente avem nevoie de decenţă şi de poziţii înălţătoare, dar nu s-a prea ieşit din penibil.

Este o discuţie despre faptul dacă Ana a fost sau nu regina României. Dincolo de evidenţa cronologică a istoriei, mi se pare o obrăznicie jos-nică să îi reproşezi regelui că soţia sa nu a fost încoronată după ce l-ai detronat cu forţa, înainte de căsătorie. Ana a fost soţia regelui, deci este regină. De aceea, în această zi de istorie, să vorbim de reginele României, pornind, desigur, de la licitaţiile de obiecte ce invocă monarhia română.

Casa Artmark organizează, în ultimul timp, cel puţin o dată pe an, o licitaţie cu temă regală. Mai puţin în 2015, când s-a preferat perioada dinaintea venirii lui Carol sau cea a Epocii de aur ceauşiste, şi în 2014, din diferite motive. La prima licitaţie de obiecte cu subiect regal a trebuit să se insiste pe faptul că nu Casa Regală o organizează, ci este o iniţiativă privată, cât se poate de normală. Cea din acest an, ţinută la 24 mai trecut, a punctat faptul că au trecut 150 de ani de la venirea primului Carol în România şi urcarea în fruntea ţării a familiei căreia îi aparţine regele Mihai şi soţia sa, regina Ana. La această licitaţie a fost vândută, cu 50 de euro, o fotografie de presă arătându-l pe regele Mihai împreună cu regina, neinspirat numită "prinţesa Ana", alături de primele trei prinţese ale familiei regale, pe iarbă, la Copenhaga, într-o scenă de vacanţă, în 1954.

La licitaţia România Regală din septembrie 2011, desfăşurată la Opera Română, a fost vândut, cu 150 de euro, după licitaţie dar conform regulamentului, un portret al reginei, în primii săi ani alături de monarhul român aflat în exil. Fotografia, de 29 pe 23 cm, a fost realizată în 1954-1955, la Atelierul "Barons Studio" din Londra.

Obiectele memorabilia referitoare la regina Ana apar rar în licitaţii, mai ales pentru că ele nu se află în Româ-nia, ţară în care a ajuns, cu greu, târziu după Decembrie 1989. Tot rar apar şi obiectele despre regina Elena, fiică de rege, soţie de rege şi mama regelui Mihai. La licitaţia din mai s-a vândut cu 100 de euro o superbă fotografie tip carte poştală, din 1922, reprezentând-o pe viitoarea regină Elena cu pruncul său, viitorul rege Mihai. Fotografia are şi un autograf în original al principesei de atunci. În schimb, nu s-au dat 160 de euro pentru un lot de patru şervete textile făcute special pentru petrecerea de la logodna moştenitorului Carol cu Elena. În 2011, se dăduseră 500 de euro pentru o pereche de feţe de perne cu monograma reginei Elena.

Căsătoria celui de al treilea rege al României, care s-a dovedit a fi cam nefericită, a fost parte dintr-un superb plan al romanticei regine Maria, numită şi soacra Balcanilor. Carol s-a căsătorit, la 10 martie 1921, la Atena, cu principesa Elena a Greciei şi Danemarcei. Cu două săptămâni înainte, la 27 februarie 1921, avusese loc la Bucureşti, nunta prinţesei Elisabeta, sora lui Carol al II-lea, cu prinţul George al Greciei, viitor rege, şi frate al soţiei lui Carol, prinţesa Elena. A fost, aşadar, o căsătorie de fraţi, desfăşurată în cele două capitale în care domneau socrii, la un interval foarte scurt de timp. Dar şi căsnicia Elisabetei a eşuat, ea divorţând în 1935, fără să îi lase lui George al II-lea al Greciei vreun urmaş. Poate atunci s-a născut superstiţia că nu e bine ca fraţii să se căsătorească, lucru invocat nu demult când se zvonea, cu infirmare, că fratele lui Radu Duda ar fi avut o legătură cu una dintre surorile Margaretei.

În 2013 a fost vândută, cu 200 de euro, o fotografie fenomenală despre care ni se spune că îi reprezintă pe "Regina-mamă Elena şi viitorul rege al României Mihai, copil". Cum suntem informaţi că poza e din 1928, înseamnă că Mihai era rege de vreun an, şi, corect, Elena era regină-mamă. Dar nu această eroare este importantă, ci imaginea în sine: regina-mamă se apleacă, cu un zâmbet cum rar am văzut la ea şi la regii din acele vremuri, asupra regelui, un copil ca un înger din picturi, care stă pe jos, lângă un câine-lup.

Până să divorţeze şi Carol al II-lea, a fost timp să se realizeze un album de fotografii care îl înfăţişează pe rege împreună cu regina Elena şi moştenitorul Mihai, în vizită la Regimentul 4 Roşiori. Albumul a fost vândut, în acest an, cu 350 de euro.

Tot în acest an a fost vândută, la licitaţia de Regale, şi o fotografie de presă în care, la o masă de ţinută, apar regele Carol al II-lea şi Elena, la Havana, în 1941. Fiind vorba de oraşul capitală a Cubei, şi nu de restaurantul bucureştean de pe vremea epocalului de aur Ceauşescu şi de un an ulterior teribilului 1940, al abdicării, putem garanta că este Elena Lupescu în această imagine vândută cu 50 de lei. Dar nu erau căsătoriţi, atunci, în 1941. Au făcut-o mai târziu, în 1949, la Lisabona, aşa cum o demonstrează fotografia vândută la licitaţia Regală din 2013, cu 100 de euro. Vedem un Carol speriat de-a dreptul de ce se întâmpla în lume, în Europa şi mai ales în ţara sa, în acele vremuri, şi o Elena Lupescu cu gura rujată în formă de inimioară, dar cu un incredibil dramatism pe chip.

Elena Lupescu, a doua soţie a regelui Carol al II-lea, este îngropată în curtea catedralei Curtea de Argeş, mai într-o parte, cu călugării, după zeci de ani petrecuţi cu sicriul în mijlocul capelei regilor Portugaliei, unde se împiedica toată lumea de cei doi îndrăgostiţi neînţeleşi şi neacceptaţi.

La Curtea de Argeş, legenda spune că este înmormântată în zid şi Ana lui Manole. Acolo totul are o istorie şi încă se mai clădeşte, chiar şi catedrale noi. Istoria trebuie citită cu atenţie, fără de uitare, şi privită în linişte, cu demnitate. Dacă vom face asta înainte de a vorbi, de a judeca şi condamna vom avea timp să ne analizăm şi propria istorie şi să scriem, de acum înainte măcar, una frumoasă şi liniştită. Dacă nu acum, atunci când? Şi dacă nu noi, atunci cine?