PLASAMENTE ALTERNATIVE Inima Reginei şi designul diplomatic al României Mari

Fiecare individ o vede pe regina Maria aşa cum este el: istoricii văd istoria, monarhiştii văd regalitatea, mamele văd mama, studiile de gen vorbesc de femeia în societate iar alţii salivează la de multe ori presupusa sa viaţă amoroasă. Eu văd romantica şi văd promotoarea artelor şi a marilor fapte de cultură. Iar românii ar trebui să vadă în ea cel puţin regina României Mari, încoronată la Alba Iulia.

Era englezoaică Windsor, doar că atunci când s-a născut ea era încă Saxa-Coburg Gotha. S-a născut acum fix 140 de ani şi o zi, ca al doilea copil şi primă fiică a celui de al doilea fiu al legendarei regine Victoria. Mama sa era fiica, unica, a ţarului Rusiei. A fost o super-regină a României, dar să nu îi uităm nici vremurile cât a fost principesă, tânără soţie a moştenitorului Ferdinand. A fost strălucitoare în toate faptele sale, cu un simţ al datoriei ce o plasează în rândul celor ce merită recunoştinţa şi aprecierea poporului român. Nu vom şti niciodată cât de mult îi datorăm din Marea Unire, dar ştim sigur că ea a făcut Balcicul şi a obţinut Branul, de la braşovenii care îl pregăteau, se pare, pentru Horthy.

Acolo, la Balcic, i-a fost dat să înflorească unei idei de pură esenţă romantică, precum întregul paradis din Coasta de Argint. Maria i-a lăsat Balcicului inima sa şi criptei regale de la Curtea de Argeş întreaga sa ne-fiinţă, cu înalta îndatorire ce i-a fost dată să îndeplinească pe plaiurile noastre. În iulie 1938, regina- mamă moare la Pelişor, micul castel din complexul Peleş, pe care Carol l l-a ridicat pentru urmaşii săi la tron, Ferdinand şi Maria. Inima sa, în casete preţioase, simbol de recunoştinţă, s-a odihnit doar doi ani la Stella Maris. Când Cadrilaterul a fost cedat, în 1940, un an al marilor cedări de pământuri româneşti, caseta cu inima Reginei a fost evacuată de la Balcic şi depusă, spre odihnă, la Bran, un alt loc al paradisului său terestru. A stat acolo pe vremea "obsedantului deceniu" şi mult după asta, până aproape de eliberarea din 1989. Fabulaţiile au urmărit-o pe regină şi după moarte, s-au lipit de caseta cu inima ei, dar adevărul este că scoaterea casetei din stânca la care privea castelul Bran nu se "datorează" lui Nicu şi nici Lenuţei, ci altora, mult mai mici şi teribil de curioşi. Cert este că ceva timp, aproape 3 decenii, a stat pe rafturi de depozit, un loc pe care nici în visele sale cele mai urâte Maria nu l-ar fi menţionat.

Însă, în sfârşit, acest coşmar se termină şi el. Marţi, 3 noiembrie, acest an, casetele cu inima reginei Maria vor fi purtate în cortegiu de onoare de la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti la castelul Pelişor, acolo unde se va odihni pentru totdeauna, în salonul unde a şi plecat spre eternitate şi odihna veşnică.

Ce vremuri, ce femei, ce bărbaţi, ce ţară aveam pe vremuri! Tactil şi colectabil, acele vremuri de glorie naţională pot fi evocate de cele rămase de atunci, obiecte diverse precum cele scoase la vânzare de Artmark sub titlul generic "Licitaţia România Mare". Referinţa este directă la acel moment al României, şi nu neapărat la partidul ce l-a făcut celebru pe numitul său tribun, recent trecut la cele veşnice. Licitaţia a avut loc exact între ziua regelui Mihai, 25 octombrie, şi ziua naşterii ilustrei sale bunicii, regina Maria, 29 octombrie. Dar şi "România mare" este în atenţie în aceste zile, la un mod foarte concret: oferirea peste tot de obiecte de colecţie, în special manuscrise şi cărţi cu autograf, despre care eşti asigurat că vin drept din colecţia Vadim Tudor. Această informaţie este folosită de multe ori ca susţinător de preţ, dar şi ca argument imbatabil al autenticităţii.

Preţurile amintirilor istorice nu au fost mari şi nici nu au crescut la Licitaţia "România Mare" de la Artmark. Cel mai mult, 1.600 de euro, în creştere zdravănă de la 250, s-a dat pentru un drapel de luptă din mătase brodată cu fir de aur şi argint, dar cu stema pictată. În cele 4 colţuri se află cifra regală a Majestăţii Sale. Din prezentare aflăm cum arăta şi hampa, o acvila încoronată probabil precum cea vândută post-licitaţie cu 600 de euro. Aceasta era, însă, de la un steag celebru, cel al Regimentului de roşiori (cavalerişti) ce a fost aproape decimat în 1916, în tragica şarjă de la Prunaru. Cu o mie de euro a fost vândută o tapiserie, un covor ţesut mecanic, de mari dimensiuni, 1,3 pe 1,8 metri, dedicat împlinirii a 4 decenii de domnie a lui Carol l. Simetric, îi aflăm pe rege şi regină, călare, cu, probabil, castelul Cotroceni la boturile căluţilor, apoi în efigie şi chiar în medalioane de tinereţe.

Cu 1.200 de euro s-a mai dat un lot, o carte de această dată. Este catalogul colecţiei de tablouri vechi a primului rege al României, realizat de Leo Bachelin şi publicat, cu 74 de heliogravuri, în 1898. Un salt deosebit de preţ, de 8 ori, de la 100 la 800 de euro, a realizat placheta de doar 8 cm dedicată, în 1935, împlinirii a 100 de ani de la înfiinţarea Serviciului român de pompieri militari. Sub efigia unui pompier care salvează un copil, se află, inevitabil, o scenă de luptă între pompieri şi turci. Desigur, este vorba de cea din 1848, din Dealul bucureştean al Spirii, unde după 150 de ani s-a făcut hotel, iar un responsabil cu cultura Capitalei a aprobat să se pună un mare geamantan de lux peste statuia de acolo, ce evoca lupta pompierilor din secolul al XIX-lea.

Nu au avut succes săbiile oferite cu această ocazie. Nu s-a vândut, cu 10 mii de euro sau mai puţin ori mai mult, nici "splendida sabie pentru ofiţer diplomatic din timpul celui de-al Treilea Reich", chit că suntem asiguraţi că sunt foarte scumpe aceste "săbii de trupe diplomatice". O confirmă şi o casă americană de profil, care evaluează o astfel de piesă la 20-30 de mii de dolari. Şi descrierea tehnică este aproape identică la americani, dar lipseşte cu desăvârşire faza cu "trupele diplomatice", care face de râs învăţământul românesc şi reclamă puţină jenă când lipseşte bunul simţ al culturii generale, dacă specializarea a devenit o cerinţă absurdă.

Recunosc că mie îmi plăcea tunul sovietic vândut doppo festival cu 2,5 mii de euro. Parcă îl şi vedeam pe balcon la mine, alături de macheta mult mai mică a acestei "divizionaia puşca", un tun de-a dreptul frumos. O spune şi Stalin, în 1942, citat în catalog, cu cuvinte alese din zilele noastre: "o realizare măreaţă în ce priveşte designul sistemelor de artilerie".