PLASAMENTE ALTERNATIVE Înscrisuri de suflet şi valoare

Brâncuşi este cel mai scump artist român din lume, cel mai preţios sculptor român din întreaga omenire şi, probabil, la un moment dat, datorită unui desen vândut înainte să apară Adrian Ghenie pe piaţă, cel mai scump pictor român. De câteva zile, sculptorul Constantin Brâncuşi este românul cu cea mai scumpă scriere de mână. Două scrisori semnate C Brâncuşi, trimise nepoatei sale, Ileana Brâncuşi, în 1937 şi 1938, au fost vândute, amândouă, cu plicuri cu tot, cu 11 mii de euro, de aproape 7 ori preţul estimativ, de 1.500 de euro.

O fi mult, o fi puţin? Intr-o vestită licitaţie de suprarealism, din 2017, casa Binoche et Giquello, care scoate tot felul de minunăţii din acest domeniu, a avut mai multe loturi Brâncuşi. Unul dintre ele vorbea de nu mai puţin de 15 scrisori manuscrise de Brâncuşi, adresate, în perioada 1933-1947, lui Florence Meyer, dansatoare americană, prietenă şi confidentă a lui Brâncuşi. Artistul face un adevărat jurnal al vieţii sale în aceste scrisori, plus tot felul de lucruri interesante. Lotul era estimat la 35-45 de mii de euro dar nu au fost adjudecat! Dacă aplicăm mecanis­mul derulat la Bucureşti, cele 15 scrisori pariziene ar fi trebuit să obţină vreo 80 de mii de euro. Este o exagerare uriaşă, că nu toate scrisorile erau aşa precum cele de la Bucureşti şi mai erau şi în franceză, cine stă să le mai citeas­că. Chit că efortul ar fi fost răsplătit. În schimb, două fotografii cu Brâncuşi în Egipt, un adevărat explorato

r călare pe cămilă, cu ochelari de soare şi barba lui profetică, au primit 3.220 şi 3200 de euro.

O altă fotografie, cu Brâncuşi cuminte într-o salopetă de lucru, fără cipilica lui de atelier care îi apare, din lipsă de imaginaţie, în sculpturile şi timbrele româneşti, un Brâncuşi solar sub care scrie numele Morice III, a fost vândută cu 6.440 de euro. După această fotografie, nu prea de călătorie, a venit şi valiza, cu autograf pe o etichetă, vândută cu 3.606 euro.

În 2011, tot la Binoche et Giquello, o văcuţă desenată de Brâncuşi, pentru "Plante şi flori" de Ilarie Voronca, original plimbat prin multe expoziţii, ulterior, s-a vândut cu 22 de mii de euro. Cu 2-3 mii de euro s-au dat diferite fotografii dar nu şi una absolut fantastică în care apare sculptorul, în picioare, cu căţeluşa sa pufoasă, celebra Polaire.

Revenind la licitaţia din 2017, vedeta ei a fost, totuşi, o fotografie extrem de interesantă, o imagine de atelier care surprinde perfect atmosfera, cu un Brâncuşi în semiumbră, lucrând. Apreciată pe la vreo 10 mii de euro, s-a dat cu aproape 22 de mii de euro.

Am făcut această extrem de superficială prezentare pentru a vedea cum sunt tratate memorabilia sau manuscrisele lui Brâncuşi. Ele merg, desigur, spre o cotă semnificativă dar el este, totuşi, un artist plastic, scrisorile sale nu vor fi niciodată vândute la preţurile cu care i se dau creaţiile. Şi asta este valabil pentru toţi artiştii plastici, nu există niciunul căruia să i se fi vândut cartea de vizită mai scump decât creaţia însăşi.

Înainte de a reveni şi la licitaţia Artmark, să subliniem, din nou, valoarea manuscriselor şi a obiectelor personale, într-o societate evoluată, capabilă de artă şi cultură. Manuscrisele sunt importante venind aproape de oriunde, dacă sunt vechi. Un trăitor de acum trei secole care scrie şi ne transmite în grai direct cum se trăia atunci, mai ales că nu existau fotografii. Mărturia sa este esenţială, are valoare de cronică. Mai mult, doza de subiectivitate este mai redusă decât la un cronicar oficial, care dă seama pentru cele scrise. Şi acestea sunt doar înscrisurile care nu au fost realizate de o mână celebră, un personaj istoric sau cultural, despre care poţi afla foarte multe numai citindu-i grafia, alături de mesaj.

Deşi oricare dintre noi îşi poate aminti o lansare de carte sau întâlnirea cu un scriitor de cărţi, suntem departe de a fi o civilizaţie a autografului. Nu avem acest exerciţiu, nu avem reacţia firească la întânirea cu o personalitate. Acum, dacă tot ai scos o carte, sigur eşti personalitate, trebuie să îţi luăm un autograf. Şi veţi descoperi că o carte fără autograf seamănă tot mai mult cu o tipăritură nefinalizată.

Rezultatele licitaţiei Artmark de autografe are menirea să ne insufle încredere. În definirea ofertei voi folosi termenele organizatorului "Scrisoare amicală trimisă de Victor Brauner către Geo Bogza, referitoare la perioada petrecută "la pat", ingrijit de prietenul său Saşa Pană şi vizitat de Ilarie Voronca, cca. 1929, piesă de extremă raritate, de colecţie, provine din colecţia poetului avangardist Geo Bogza". A plecat de la o mie de euro şi s-a dat cu 2.750 de euro. Aproape triplu. În schimb, "Brăţara nopţilor", de Ilarie Voronca, Bucureşti, 1929, cu dedicaţia şi semnătura olografă a autorului şi a lui Victor Brauner către poeta avangardistă Filip Corsa (alias Diane de Poitiers) şi scriitorul avangardist Barbu Florian", o carte, deci, una cu autograf pe pagina de titlu, a urcat de la 150 de euro, până la 2.250 de euro. Altfel spus, aceste câteva rânduri, scrise de doi români recunos­cuţi şi apreciaţi în cercuri de mare lumină spirituală, au crescut valoarea cărţii de vreo 16 ori.

O altă veste bună este Enescu. Partitura originală a temei simfoniei "PoPme Roumain", scrisă şi cu autograful lui Enescu, în 1899, a ajuns de la 800 de euro, la 1.800 de euro. Un lot de nu mai puţin de şapte scrisori trimise de George Enescu criticului de artă Robert Brussel, la Paris, au evoluat şi ele de la mult prea accesibilul preţ de 170 de euro, la 900. Un portret efigie al artistului, în săruri de argint, cu dedicaţie pentru pianista Cecilia Ştefănescu- Goangă şi semnătura compozitorului, era plasat la 125 de euro dar s-a oprit la 800. O fotografie care îl arată pe Enescu tânăr, cu o privire de afiş de fes­tival, alături de doi muzicieni bărboşi, a cerut 100 de euro şi a primit 450. Are un autograf interesant, provocator pentru istorici, semnează şi sub numele său trece perioada 1908-1936.

Ar mai fi de amintit o scrisoare de Mircea Eliade şi multe altele istorice, alături de fotografii importante, cu sau fără înscrisuri şi dedicaţii. Dar preţurile de câteva sute sau nici atât de euro, când noi ştim că sunt inestimabile, ne face să nu le invocăm în lumea comerţului cu obiecte de artă şi de colecţie.

În schimb, nu există nicio îndoială că astfel de obiecte personale şi perisabile trebuie cumpărate şi adăpostite de către instituţii publice capabile de preempţiune, că ele nu costă mult.

Dacă este nevoie, facem o chetă, una serioasă, nu ca la "Cuminţenia pământului".