Acum un secol, în plină vară, soldaţii români îşi dădeau viaţa pe câmpul de luptă, într-o chestiune de viaţă şi de moarte cum ar fi existenţa României. Aproape se făcea anul de când intrasem în luptă, după doi ani de neutralitate, alături de Antanta franco-engleză. După un scurt şi înălţător avânt, ne-am aflat mai mereu în defensivă, fiind singuri împotriva germanilor, austro-ungarilor, turcilor şi bulgarilor. Aliatul rus se confrunta cu probleme mari, din martie nu mai avea ţar, şi se pregătea pentru revoluţia comunistă ce avea să vină peste vreo 3 luni. Este vorba, desigur, de Marea Revoluţie din Octombrie, care a avut loc pe 7 noiembrie. Diferenţa este dată de adoptarea calendarului gregorian, măsură care a avut de aşteptat patru secole şi jumătate până să vină în România. La noi, numitul calendar a fost introdus oficial după Unirea de la Alba Iulia, în 1919 mai exact, dar este aplicat retroactiv pe mai mulţi ani, inclusiv pentru 1917. De aceea avem date diferite inclusiv pentru bătălia de la Mărăşti, care a început fie pe 11 iulie, fie pe 24 iulie. Pe 11 iulie, doar Casa Regală şi Artmark au făcut ceva care să amintească de evenimentele de acum un secol, fiecare pe specificul său. Statul român, armata sa şi orice altă structură au fost mute şi inerte în aceste zile, nerăspunzând nici măcar la acuzaţiile mâhnite sau încrâncenate aruncate de peste tot. Există şansa de a ni se releva că se fac pregătiri intense pentru manifestări în data de 24 iulie, după noul calendar, deşi am fi meritat ca măcar acest lucru să ni se aducă la cunoştinţă, să ni se şteargă convingerea că administraţia a plecat în vacanţă şi a închis ţara, de nici istoria nu mai iese de acolo. Oricum, marcarea unor astfel de evenimente epocale în istoria României se pregăteşte din timp, mai ales că era şi un departament care se numeşte Centenar, cu fondurile respective. Ca să nu mai vorbim că, deşi 2017 începuse de 3 luni şi 13 zile, Guvernul l-a proclamat Anul Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz. Dacă nu facem nimic decât la 1 decembrie, anul viitor, înseamnă că nu am înţeles nimic din ce ni s-a întâmplat în ultimii 103 ani.
Bătălia de la Mărăşti este ofensiva armatei române împotriva germano-austro-ungarilor, care a început pe 11 iulie (24 iulie, pe stilul nou), şi a ţinut până acum fix un secol, într-o zi de 14 iulie atât de dragă francezilor şi prietenilor lor. Deşi generalul Sarrail îi ţinea pe români cu ochii pe Salonic şi ofensiva salvatoare ce ar putea veni de acolo, un alt general francez, celebrul Henri Berthelot, stătea alături de soldatul român, dându-i instrucţie, ceva echipament şi foarte mult curaj. Ofensivei de la Mărăşti i-au urmat două bătălii, la Mărăşeşti şi Oituz, care sunt ofensive germane oprite de români, alături de care încă mai luptau ruşii. În schimb, în alianţa cu germanii erau austro-ungarii. La Oituz, de altfel, a venit chiar împăratul de la Viena, Carol I, aka Carol al IV-lea, pentru unguri, beatificat de Ioan Paul al II-lea. Iar la nemţi lupta locotenentul Erwin Rommel, mareşalul sinucis de mai târziu.
La un secol de la începutul eroicului atac al românilor, la Mărăşti, trenul regal, cu principesa Margareta, Custodele Coroanei, a făcut un turneu de marcare a luptelor de acum un secol. Şi, în rest, nimic total. Casa de licitaţii de artă Artmark a pus în acea zi o vânzare de arme şi obiecte militare de colecţie. Din păcate, deşi am explicat la un moment dat că nu "cifrul regal" este termenul corect, ci cel de "cifră regală", eroarea este generalizată în catalogul ofertei altfel bun şi prob. Dacă nu merge cu ştiinţa, să o luăm logico-filologic. Cifrul este, conform DEX, un "sistem de semne convenţionale prin care se transmit comunicări secrete". Păi, dacă este vorba de secrete, atunci de ce să le pui peste tot, pe drapele şi căşti, pe nasturii soldaţilor, pe săbii şi teci, pe baionete şi stilete, pe insigne şi alte efecte. Cifra regală, în schimb, este folosită "pentru însemnarea obiectelor care aparţineau regelui şi casei regale, aplicată pe scrisorile şi cărţile acestuia sau ca semn distinctiv pe drapele şi uniforme, era formată din iniţiala numelui regelui". Cel puţin aşa consideră Casa Regală a României, pentru că instituţia de o rară acribie ştiinţifică wikipedia în limba română decretează că este eronat să spui "cifră regală". Artmark revenise, la un moment dat, la noţiunea corectă, de "cifră regală", dar a renunţat brusc şi total la asta, mergând, probabil, pe mâna Academiei Wikipedia. În tot acest timp, okazii.ro a folosit formula corectă.
Licitaţia Artmark nu este dedicată explicit luptelor de acum un secol dar aflăm în ofertă mai multe amintiri din Primul Război Mondial decât a arătat vreun muzeu în aceste zile şi mai multe obiecte militare decât a arătat Armata în aceleaşi vremuri. Prima ofertă, o puşcă militară Peabody-Henry-Martini intrată în dotarea armateri române în 1879, nu s-a vândut, nu a dat nimeni 500 de euro pentru această armă care mai putea fi aflată la buri, otomani şi români, inclusiv în Primul Război al întregii lumi. Acelaşi model, dar sub formă de carabină, deci cu ţeava mai scurtă, a fost vândută cu 700 de euro. O sabie de paradă din vremea lui Carol I şi-a dublat preţul, plecând la 800 de euro. O sabie de marină, de asemenea de paradă, din vremea aceluiaşi prim rege al românilor, a urcat de la 800 la 1.400 de euro.
De la 90 la 350 de euro a urcat o "Hartă germană a României, perioada de ocupaţie a Bucureştiului, 1916". Pe respectivul lot citim, în dreapta, sus: Beilage zum "Reisehandbuch fur Großrumänien", ceea ce înseamnă: Anexă a "Ghidului de călătorie în România Mare". Harta este superbă şi detaliată încât nici nu te mai interesează că România Mare a apărut, aşa cum arată în hartă, după 1 Decembrie 1918.
Nevândute au rămas două cromolitografii după picturi de Tadeusz Ajdukiewicz, propuse la 60 de euro. Imprimatele sunt din 1903 dar soldaţii reprezentaţi sunt din 1877, din Războiul de Independenţă. Pictorul polonez nici nu mai trăia în 1917, căzuse pe câmpul de luptă, pentru independenţa Poloniei, în ianuarie 1916, când avea 64 de ani. A fost un cronicar talentat şi devotat al vremurilor lui Carol I, când a fost angajat de acesta pentru a-i fi pictor la curtea sa. Sunt multe scene militare pictate de acest artist, dar şi portrete ale regelui şi reginei. S-a dat, însă, cu 125 de euro, pornirea fiind de 50 de euro, o cromolitografie "supplement illustre du Petit Journal", o superbă trecere în revistă a uniformelor româneşti din 1916. Se poate observa ceea ce mulţi politicieni dar şi profesori nu au observat nici acum, că tricolorul românesc este albastru-galben-roşu şi nu, vorba cântecului ceauşist, "roşu-galben şi albastruuuu". Asta ca să notăm că nu s-a dat, cu 400 de euro, o incredibilă foiţă tipărită bilingv, nu româno-matematică, cum ar crede elevii din ziua de azi, ci maghiaro-română, prin care Senatul Naţional Român, respectiv Magyar Nemzeti Tanacs, transmitea un Apel!, adică Felhívas!, la Cluj/Kolozsvar, la 24 Novemrie/november 24, anul este identic, 1918, să nu se mai facă "excese ruşinoase" împotriva însemnelor naţionale ale celuilalt, mai ales drapele.
Renunţăm la setarea atenţiei pe Primul Război Mondial pentru a anunţa că preţul cel mai mare al şedinţei a fost realizat, cum ne şi aşteptam, de o maşină "Enigma" cum am văzut noi în filme că foloseau spionii nemţi sau şefii lor de la Berlin. S-au cerut 9 mii de euro şi s-au dat 45 de mii. Dar nu pentru că nu s-ar fi auzit preţul, ci pentru că foarte mulţi dintre cei care l-au auzit au fost dispuşi să îl plătească, chiar şi atunci când a crescut de 5 ori.
Şi încheiem triumfal, semnalând o eroare: pe un afiş, vândut cu 140 de euro, scrie "Trăiască 2 octombrie, Ziua Forţelor Armate ale RPR". Textul corect ar fi: Trăiască 2 octombrie, Ziua de naştere a lui Marius Tiţa!