PLASAMENTE ALTERNATIVE Victor Brauner, din nou la Paris

Este închis Palais de Tokyo, la Paris. Este închis, de fapt, Musee d'Art Moderne de Paris, care îşi are existenţa fizică în splendida clădire modernistă din "Oraşul-Lumină". Este o adevărată aventură vizita acestui palat-muzeu, o permanentă descoperire, o permanentă experienţă.

Din 18 septembrie ni se propunea să experimentăm o expoziţie Victor Brauner, marele artist născut la Piatra Neamţ. Pronunţia franceză a numelui respectă toate regulile şi ni-l face greu de recunoscut, mai greu decât al lui Brâncuşi. "Je suis le rLve. Je suis l'inspiration", se numeşte, cam biblic, expoziţia. Adică "Eu sunt visul. Eu sunt inspiraţia".

Expoziţia s-a deschis la 18 septembrie şi trebuia să se închidă la 10 ianuarie. La 30 octombrie, însă, din cauza locdaunării, din nou, a Parisului, în urma pandemiei, şi muzeul, cu toate expoziţiile sale, a încetat să mai primească vizitatori. Ar urma să se deschidă la 6 ianuarie, cu 4 zile înaintea închiderii expoziţiei Victor Brauner. Dar, nimic nu este sigur, nici că muzeul se va deschide atunci, nici că expoziţia se va închide. Iar printre cererile demonstranţilor de la Paris, cărora li se cere ca, de Revelion, să plece acasă la ora 8, seara, nu figura şi deschiderea muzeelor.

Este cea mai mare expoziţie dedicată lui Victor Brauner, în ultimii ceva ani. Muzeul organizator ne anunţă că este vorba de o "importantă expoziţie monografică", care prezintă cam o sută de opere dintre care unele au fost expuse pentru prima dată în Franţa la ultima retrospectivă a artistului, cea din 1972, de la Muzeul Naţional de Artă Modernă. Nu, nu este vorba de Centre Pompidou, acolo Muzeul Naţional s-a mutat în 1977, venind chiar de la Palais de Tokyo. Deci, expoziţia din 1972 a lui Brauner, sub egida Muzeului Naţional de Artă Modernă, s-a ţinut tot la Palais de Tokyo, unde se ţine şi acum, dar în organizarea Muzeului de Artă Modernă din Paris. Palatul este o clădire a expoziţiei internaţionale de la Paris din 1937.

Victor Brauner s-a născut la Piatra Neamţ, în 1903. Acum, în oraşul natal, funcţionează, unic în lume, un liceu de artă şi un muzeu de artă cu numele marelui artist. Chiar şi monumentul lui Victor Brauner din faţa şcolii este singurul de care ştim să existe. În fiecare an, fix în ziua de 15 iunie, data naşterii sale, artiştii contemporani de acolo, mobilizaţi de Emil Nadler, şeful comunităţii evreieşti locale, scriitor şi om de cultură, organizează o expoziţie de artă chiar în sinagoga-catedrală Baal Şem Tov, de lemn, cea mai veche din România. Familia artistului se numea chiar Brauner iar Victor nu şi-a schimbat numele, după cum au făcut-o, de nevoie, alţi mari artişti români de avangardă, cu aceeaşi origine evreiască. De exemplu, pictorul avangardist, mai puţin cunoscut la noi, Jacques Herold, născut tot în Piatra Neamţ, fusese, de la început şi până a ajuns în Franţa, Herold Blumer.

Artistul sărbătorit la Paris, Victor Brauner, a avut doi fraţi, mai mici, care s-au impus în domenii culturale: etnograful şi muzicologul Harry Brauner şi fotograful Teddy Brauner. Primul, Harry Brauner, este o personalitate mai cunoscută în România, unde s-a născut, tot la Piatra Neamţ. A fost condamnat în procesul Pătrăşcanu, deşi nu avea de a face cu conducerea partidului comunist, aflată în plină auto-epurare. Soţia sa, cu care se va căsători în 1964, Lena Constante, cunoscuta artistă şi etnografă, fusese şi ea condamnată în acelaşi proces. Ea era colegă la Teatrul Ţăndărică cu Elena Pătrăşcanu şi astfel s-ar putea explica implicarea celor doi în sinistra poveste. În 1913, familia Brauner se muta la Viena, cu afaceri, şi acolo li se naşte al treilea băiat, Theodor. Se întorc cu toţii în România, se stabilesc mai întâi la Brăila, apoi la Bucureşti. Victor începe studiile de artă iar aventura simezelor Victor Brauner începe în 1924, la celebra galerie sală Mozart, spaţiul magic al avangardei româneşti şi internaţionale. La Paris, prima sa expoziţie se va deschide peste fix 10 ani, la galeria lui Pierre Loeb, cu Andre Breton în catalog.

La Paris ajunge prima dată la un an după debutul de la Mozart. Nu stă mult şi se întoarce în Bucureşti, fiind printre cei care fac "unu", legendara publicaţie avangardistă. Nici la Bucureşti nu stă mult, în 1930 se întoarce şi la Paris, fiind din ce în ce mai implicat şi cunoscut în viaţa artistică. Acum pictează şi celebrul autoportret cu ochiul scos. Pictura, de mici dimensiuni, şochează prin duritatea anatomică şi prin faptul că s-a dovedit o premoniţie. Îndeplinită chiar în 1938, anul în care tocmai se întorsese la Paris, după un alt sejur bucureştean. Într-o seara de vară, când erau la restaurant, Oscar Domínguez şi Esteban Frances, cunoscuţi artişti şi ei, se iau la ceartă, primul aruncă o sticlă spre al doilea iar un ciob îl loveşte pe Victor Brauner chiar în ochi. Pictura din 1931 este expusă în permanenţă la Centre Pompidou, aşa, mai retras, ca să ne bucurăm de descoperire şi să nu putem face un selfie ca lumea. În aceste zile a fost mutată la Palais de Tokyo, în marea expunere monografică Victor Brauner.

În această ultimă venire la Paris o întâlneşte pe viitoarea soţie, Jaqueline Abraham. În 1940, la Paris vin şi germanii, nu ca turişti ci ca ocupanţi. Victor Brauner, fiind evreu, pleacă spre Marsilia, unde funcţiona o reţea de extragere a creatorilor de origine evreiască din Franţa, cărora noul regim le dorea distrugerea. Nu reuşeşte să plece peste Ocean şi petrece o perioadă angoasantă dar nu lipsită de creaţie.

Se întoarce la Paris chiar în 1945 şi, mai târziu, va participa la "Exposition internationale du surrealisme " de la Galeria Maeght. În 1948 este exclus din mişcarea surrealistă şi, paradoxal sau nu, pictura de Brauner cu cel mai mare preţ obţinut într-o licitaţie, Sotheby's, în 2008, a fost pictată în acel an. Este vorba de "Tableau autobiographique - ultratableau biosensible", care a primit aproape un milion de dolari, fiind vândută într-un mai new-yorkez, sezon cunoscut de recorduri.

Victor Brauner a expus de două ori la Bienala de la Veneţia, în 1954 şi în 1966, de altfel, anul în care moare. Pe piatra sa de mormânt din cimitirul Montmartre este scris "Pour moi, peindre, c'est la vie, la vraie vie, MA VIE". Înseamnă "Pentru mine, a picta înseamnă viaţa, adevărata viaţă, VIAŢA MEA".

Expoziţia Victor Brauner de la Palais de Tokyo, Musee d'Art Moderne de Paris, are o susţinere monografică şi un parcurs cronologic, pornind din anii '20, de acum un secol, trecând prin suprarealism, reliefând etapele şi ciclurile creaţiei sale (Onomatomanie, Retractes, Mythologies, Arcanes, etc).

La Paris, Musee National d'Art Moderne, adică Centre Pompidou, este închis, tot din 30 octombrie, şi tot din cauza pandemiei. Din geam ne zâmbeşte "La blouse roumaine". Este afişul expoziţiei "Matisse, comme un roman", deschisă în octombrie dar care ţine până în februarie, pe 22. Celebra pictură a lui Henri Matisse, care înfăţişează pur şi simplu o ie românească, ocupă acel loc în arta marelui artist care îi permite să apară pe afisul expoziţiei sale. În povestea explicativă a acestei opţiuni tematice a lui Matisse sunt trecute mai multe celebrităţi românce din Parisul - Elvira Popescu, Elena Văcăresco, Anna de Noailles şi Martha Bibescu. Dar este uitat mereu Pallady, cel care îl vizita destul de des pe Matisse la Nisa, acolo unde se stabilize. În ultimii ani apare mereu prin licitaţii un desen de Pallady care ar reprezenta-o, după cum scrie şi pe desen, pe "Regina Cimiez". Este vorba, însă, de o localizare, de hotelul Regina din cartierul Cimiez al Nisei, acolo unde trăgea Pallady când îl vizita pe Matisse. Şi regina Victoria a Angliei, când făcea tourism.