Sinergia Mării Negre, platformă de cooperare regională susţinută de România, deschide noi perspective pentru găsirea unei soluţii de interconectare a Mării Caspice cu zona Mării Negre, demers esenţial pentru consolidarea stabilităţii regionale şi a securităţii energetice, a declarat ministrul de Externe Lazăr Comănescu. Domnia sa a participat, la finele săptămânii trecute, la Forumul UE-Asia Centrală. Şeful diplomaţiei române a atras atenţia asupra mizei importante pe care o are interconectarea Mării Caspice cu regiunea Mării Negre: menţinerea stabilităţii regionale şi a securităţii energetice.
Potrivit NewsIn, Benita Ferrero-Waldner, comisarul european pentru relaţii externe şi politică europeană de vecinătate, anunţa în februarie, la Kiev, că Sinergia Mării Negre va beneficia de cel puţin un miliard de euro pe an din fondurile Uniunii Europene. Atunci când a lansat această iniţiativă, în 2007, Waldner îşi exprima speranţa că, printre altele, Sinergia va reuşi să contribuie inclusiv la rezolvarea conflictelor îngheţate.
Ministrul Comănescu a mai declarat: "Trebuie să fim conştienţi de faptul că solidificarea securităţii energetice a UE este legată de dezvoltarea proiectelor energetice altenative, precum cele care au ca sursă Asia Centrală. România, prin poziţionarea sa la Marea Neagră, poate oferi multiple avantaje, precum deschiderea către piaţa comună europeană. Un parteneriat între UE şi ţările din Asia Centrală trebuie să contribuie la dezvoltarea economică durabilă şi la stabilitatea acestei regiuni". Domnia sa a evocat, în contextul consolidării securităţii energetice, importanţa intensificării şi aprofundării dialogului dintre UE şi toate ţările din Asia Centrală, aşa cum s-a făcut deja prin memorandumurile din domeniul energiei semnate cu Kazahstanul şi Turkmenistanul.
Oficialul român a mai spus că ţara noastră beneficiază de prima investiţie petrolieră majoră a Kazahstanului, în urma unei tranzacţii importante care a implicat compania naţională KazMunaiGaz. Domnia sa a adăugat că, în acest context, construirea gazoductului Nabucco şi a oleoductului PEOP (care uneşte Constanţa de Trieste) este foarte importantă. Acestea reprezintă un exemplu de cooperare de succes între ţările de la Marea Caspică şi UE", a subliniat ministrul.
Oficialul român a vorbit despre proiectul construirii terminalului GNL (Gaz natural lichefiat) de la Constanţa, care va permite diversificarea pieţelor-sursă de gaz natural şi accesul resurselor importante din Asia Centrală şi Orientul Mijlociu.