În contextul în care, în ultimii ani, se observă o creştere alarmantă a numărului accidentelor feroviare soldate cu victime, cauzate şi de această categorie de angajaţi care se află sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, senatoarea Nicoleta Pauliuc (PNL) a iniţiat o propunere legislativă prin care se vor mări pedepsele pentru mecanicii care se află în stare de ebrietate la locul de muncă şi care refuză ori se sustrag de la prelevarea de probe în vederea stabilirii alcoolemiei ori prezenţi unor alte substanţe, informează clubferoviar.ro, citând un articol din JustNews.
Propunerea de modificare a articolului 331 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, prevede: "(4) Refuzul ori sustragerea angajatului cu atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive, pentru faptele prevăzute la alin. (2) şi (3), se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi".
Pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor se mai află şi proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul Penal, cu obiect de reglementare similar. În ce priveşte iniţiativa senatorului Nicoleta Pauliuc, Executivul condus de Marcel Ciolacu a anunţat că o susţine, cu observaţii.
În prezent, în cadrul infracţiunilor contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, Codul penal incriminează atât fapta conducerii unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, cât şi fapta, interdependentă, a refuzului sau sustragerii de la prelevarea de mostre biologice. În comparaţie cu acest cadru legislativ, în domeniul infracţiunilor contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate, Codul penal incriminează exclusiv fapta de "părăsire a postului şi prezenţa la serviciu sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe", fără a incrimina şi fapta refuzului sau sustragerii de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive.
Această lacună legislativă poate periclita în acest moment procesul de înfăptuire a justiţiei, deoarece angajaţii cu atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată nu pot fi traşi la răspundere penală decât dacă îşi dau acordul privind prelevarea de mostre biologice.
1. fără titlu
(mesaj trimis de STATY în data de 24.08.2023, 13:30)
LASATI , OAMENII IN PACE !!!!!!!!!!!!!! CE NU INTELEGETI ?????????? IN TARA ASTA .... CA SA REZISTI ....... TREBUIE SA BEI ................ SA NU INDRAZNITI , SA-I CRITICATI PE RUSI ............... CA .... AIA SANT BETIVI , SI NOI , NU .......... SI NOI SANTEM .......... LASA-MA - SA - TE - LAS .......... TOTUSI ...... DACA AR FI LUCRAT IN SECTORUL PRIVAT !!!!!!!!! NU MAI INDRAZNEAU , NENE ..... SA PUNA VREO PICATURA IN GURA .... DE ORISICE ........ CA .... ACOLO .... NU MERGE , CE E LA STAT !!!!!!!!!!!!!!! NU FACE FIECARE ... CE VREA MUSCHII LUI ........... ASTA .... NU S-A INTELES , SI NU SE INTELEGE IN ROMANIA ...... DE VREO 33 de ANI , INCOACE ..................
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.08.2023, 14:19)
Tu nici beat nu rezisti!
Nu toti suntem ca tine, anormali!
Absolut toate pedepsele si sanctiunile trebuie inasprite in tara asta ca altfel nu mai scapam de infractori si de nesimtiti. Daca familia si scoala nu ne pot educa si disciplina, ramane ca legea sa o faca. Unde bunul simt nu exista in mod natural, trebuie introdus fortat prin constrangerile legii.