Producătorul chinez de vehicule electrice BYD, liderul industriei EV din China, îşi reorganizează în profunzime operaţiunile din Europa, în urma unor erori strategice care au inclus eşecul de a atrage suficienţi dealeri, de a angaja directori cu cunoştinţe solide despre pieţele locale şi de a oferi modele hibride în ţările în care vehiculele complet electrice sunt mai greu de vândut, au declarat şase actuali şi foşti angajaţi ai companiei, citaţi de Reuters, de la care transmitem următoarele informaţii.
BYD a reacţionat rapid pentru a corecta aceste probleme, extinzând semnificativ reţeaua de dealeri şi oferind pachete salariale atractive pentru a recruta directori de la producători europeni de renume, în special de la Stellantis, au mai spus sursele.
În decembrie, compania a anunţat că modelele hibride plug-in vor fi esenţiale pentru strategia sa europeană, decizie influenţată de Alfredo Altavilla, fost director la Fiat-Chrysler, numit consilier special în Europa.
Altavilla i-a transmis fondatorului BYD, Wang Chuanfu, că o strategie axată exclusiv pe vehicule electrice este greu de implementat în multe ţări europene.
"A înţeles rapid mesajul şi le-a cerut inginerilor ca fiecare nou model lansat în Europa să aibă atât versiune electrică, cât şi hibridă," a spus Altavilla pentru Reuters.
Angajările de personal din Europa includ nume importante de la Stellantis: Maria Grazia Davino (Germania şi Europa Centrală), Alessandro Grosso (Italia) şi Alberto De Aza (Spania). Un director al BYD a declarat că aceştia au fost atraşi de salarii competitive şi de "oportunitatea de creştere".
Într-un alt semn al determinării BYD de a-şi consolida prezenţa europeană, compania a numit-o pe Stella Li, numărul doi la nivel global, responsabilă de regiune. Ea l-a înlocuit pe Michael Shu, care estimase că BYD va atinge o cotă de piaţă de 5% în Europa înainte de a începe producţia în uzina din Ungaria, programată pentru acest an.
În realitate, compania a încheiat 2024 cu o cotă de doar 2,8%, vânzând 57.000 de vehicule, sub aşteptările interne.
Această ofensivă europeană vine pe fondul unui succes răsunător în China, unde vânzările BYD au crescut de şapte ori din 2020, atingând 4,2 milioane de vehicule în 2024. Anul trecut, BYD a depăşit Tesla, devenind cel mai mare vânzător de EV-uri din lume şi al şaselea producător auto la nivel global.
Semnele timpurii ale relansării BYD în Europa sunt pozitive: în primul trimestru din 2025, vânzările europene, inclusiv în Marea Britanie, s-au triplat, ajungând la peste 37.000 de vehicule, faţă de circa 8.500 în aceeaşi perioadă a anului trecut.
BYD excelează în adaptabilitate, oferind în China tehnologii precum "God's Eye" pentru conducere asistată, chiar şi pe modele sub 10.000 de dolari.
La Salonul Auto din Shanghai din această săptămână, BYD a expus o gamă vastă de modele sub patru branduri, de la modelele low-cost Seal 06 şi Sealion 06, până la SUV-ul de lux Yangwang U8L şi conceptul sport Denza Z.
După ascensiunea rapidă din China, BYD a intrat pe piaţa europeană în 2023 cu ambiţii mari. Dar compania nu a înţeles particularităţile fiecărei ţări europene, au spus sursele.
Un exemplu grăitor este campania de sponsorizare a Euro 2024 în Germania, unde BYD s-a prezentat drept lider în sectorul NEV ("new energy vehicle") - o denumire frecventă în China, dar necunoscută publicului german.
Reţeaua de dealeri a fost iniţial prea mică şi concentrată doar în marile oraşe. În Germania, BYD plănuieşte acum să extindă reţeaua de la 27 la 120 de locaţii, potrivit Mariei Grazia Davino.
În 2024, în Germania s-au vândut 2,8 milioane de vehicule, însă BYD a livrat mai puţin de 2.900 unităţi.
"Piaţa germană nu e uşoară. Încă lipsesc elementele de bază," a spus Davino.
Foştii manageri BYD spun că greşeala de bază a companiei a fost tratarea Europei ca o singură piaţă, similară cu China sau SUA. Unul dintre ei a comparat pieţele europene cu "broaşte într-o oală", fiecare sărind în altă direcţie:
"Abia acum BYD începe să înţeleagă asta", spun aceştia, potrivit Reuters.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.04.2025, 11:00)
BYD isi va rupe dintii in EU. Nu cumpar nici o sapca made in china. daca am alternativa. si de obicei ai.
De ce am dat exemplul cu sapca: cautam o palarie de sauna, vad reclama temu, 8,5 lei cu transport inclus in Romania. Ba esti nebun? Nici transportul nu e 8 lei. Sunt preturi de dumping numai ca sa distruga piata, economia si sa vina in loc.