PNL: "Legea insolvenţei încalcă mai multe principii constituţionale"

A.C.
Politică / 22 aprilie 2014

Grupul parlamentar PNL a depus o sesizare la Curtea Constituţională cu privire la Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă prin care acuză această lege de încălcarea a mai multor principii constituţionale, potrivit unui comunicat remis astăzi redacţiei.

Legea adoptată de Camera Deputaţilor pe 15 aprilie "încalcă mai multe principii constituţionale, precum: dreptul la proprietate, accesul liber şi neîngrădit la justiţie, dar şi obligativitatea respectării legilor în vigoare", potrivit aceluiaşi comunicat.

Comunicarea mai arată că "sesizarea de neconstituţionalitate cu privire la Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă (PL-x nr. 90/2014) a fost înregistrată la Secretariatul General al Camerei Deputaţilor însoţită de o listă cu 83 semnături de susţinere din partea reprezentanţilor Grupului PNL".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb