PNL nu vrea majorarea accizei la benzină şi motorină

Ziarul BURSA #Politică / 2 aprilie 2014

PNL nu vrea majorarea accizei la benzină şi motorină

Ordonanţa privind modificarea termenului de majorare a accizei, retrimisă la comisie

Liderii PSD reacţionează

PNL nu va vota acciza pe benzină şi motorină impusă de Guvernul Ponta, a declarat, ieri, liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, arătând că nu există garanţii privind modul în care Executivul doreşte să utilizeze aceşti bani.

George Scutaru a spus: "Grupul parlamentar liberal nu va vota acciza pe benzină şi motorină impusă de Guvernul Ponta. Mă refer la OUG 102/2013 care prevede intrarea în vigoare a accizei majorate cu 7 eurocenţi pentru combustibil, dar şi la OUG 111/2013 care prevede intrarea în vigoare a majorării accizei pe combustibil de la 1 aprilie, de astăzi (n.r. ieri). Facem acest anunţ deoarece proiectul de lege pentru aprobarea acestei Ordonanţe 111/2013 se află pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor". El a arătat, totodată, că nu există garanţii privind modul în care Executivul doreşte să utilizeze aceşti bani: "Nu votăm scumpirea benzinei şi motorinei, pentru că nu avem nicio garanţie asupra modului în care Guvernul Ponta doreşte folosirea acestor bani. Guvernul Ponta acţionează haotic, sunt declaraţii contradictorii din partea premierului, a ministrului de Finanţe, a ministrului Transportului privind modul de utilizare a acestor bani".

La rândul său, deputatul PNL Ludovic Orban, fost ministru al Transporturilor, a precizat, citat de Mediafax, că introducerea accizei are efecte negative asupra transportului de marfuri şi de persoane şi că toate firmele de transporturi vor fi afectate negativ, reducându-li-se profitul.

Orban a spus că acciza pe motorină nu este introdusă de Parlament, ci de Guvern, prin OUG 102/2013.

"Această ordonanţă nu a fost aprobată de Parlament. A trecut de Senat care e Camera avizatoare, iar acum e la Camera Deputaţilor, care e decizională. Camera Deputaţilor poate să respingă această ordonanţă respingând legea de aprobare. Acum, proiectul de lege de aprobare a ordonanţei e la Comisia de buget-finanţe, unde liberalii vor face tot ce depinde de ei pentru a da raport negativ", a spus Orban.

El a arătat că PNL va informa cetăţenii din fiecare colegiu în care se găsesc parlamentari PSD, UNPR, PC, UDMR că ceştia au votat în favoarea accizei.

Deputaţii au decis, ieri, să retrimită la Comisia de buget, pentru o săptămână, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă prin care se modifică termenul de majorare a nivelului accizei pentru motorină, benzină şi cherosen de la 1 ianuarie 2014 la 1 aprilie 2014. Ordonanţa de Urgenţă 111/2013 pentru reglementarea unor măsuri fiscale şi modificarea unor acte normative aprobă mai multe prevederi privind deducerea TVA, înregistrarea operaţiunilor comerciale prin mijloace electronic şi modifică titlul "Accize şi alte taxe speciale" în sensul prorogării termenului de majorare a nivelului accizei pentru motorină, benzină cu şi fără plumb şi cherosen, de la 1 ianuarie 2014 la 1 aprilie 2014.

Cătălin Ivan (PSD): "Liberalii s-au molipsit de ipocrizie de la Băsescu"

Reprezentanţii PNL, în frunte cu Crin Antonescu, "s-au molipsit de ipocrizie de la Traian Băsescu", din moment ce înainte să rupă USL au susţinut fără rezerve acciza pentru autostrăzi, iar acum o resping, afirmă purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan. Domnia sa afirmă într-un comunicat: "Pe tema accizei pentru autostrăzi, liberalii s-au molipsit de ipocrizie de la Traian Băsescu! Miniştrii PNL au semnat scrisoarea cu FMI în care se susţinea acciza, iar parlamentarii liberali au votat bugetul care prevedea acest lucru. De altfel, şi Crin Antonescu a susţinut fără rezerve acciza pentru autostrăzi, până în momentul în care a rupt USL şi s-a alăturat lui Băsescu! Acum, preşedintele PNL nu pare decât să execute ordinul lui Traian Băsescu, preluând discursul şi atacurile sale complet populiste! O fuziune cu PMP sau PDL pare firească în acest moment". El susţine că este absurd modul în care Crin Antonescu cere grăbirea reducerii CAS - "o măsură posibilă numai prin introducerea accizei pe autostrăzi, lucru pe care îl ştie foarte bine'' - şi în acelaşi timp cere renunţarea la această acciză.

Ponta: "A ieşit Băsescu să spună că nu e bună acciza, s-au răzgândit şi liberalii"

Premierul Victor Ponta a declarat ieri, la Palatul Parlamentului, că deşi PNL a susţinut introducerea accizei la carburanţi, după ce Traian Băsescu s-a pronunţat împotriva acestei măsuri, s-au răzgândit şi liberalii. Domnia sa a precizat: "Introducerea accizei (...) a fost negociată de ministrul de Finanţe, domnul Chiţoiu, dar a fost însuşită de către toţi membrii Cabinetului care aveau atribuţii (...), a fost însuşită politic de către domnul Antonescu. Domnul Antonescu a spus corect, şi îi mulţumesc, că nu se pune problema să renunţăm la acciză, a fost votată în Parlamentul României de către majoritatea USL din care făceau parte şi liberalii şi a fost susţinută în mod corect până săptămâna trecută de către domnul Antonescu şi ceilalţi colegi. A ieşit domnul Băsescu şi a zis că nu e bună acciza, azi am aflat că s-au răzgândit şi dânşii. Nu poţi să guvernezi o ţară după ce ai adoptat, ai susţinut şi deodată, aşa, iese Băsescu şi te răzgândeşti". El a arătat că dacă acciza nu ar fi introdusă, ar însemna un minus de 2,4 miliarde lei. "Dacă nu mai avem acciza, deci pierdem 2,4 miliarde lei, cum putem face reducerea de CAS, care mai înseamnă încă 5,4 - 5,5? Mă deranjează să văd că imediat ce spune domnul Băsescu ceva, nu doar copiii lui de suflet, PDL, PMP, acum am văzut că şi colegii liberali s-au luat după el", a afirmat premierul, citat de Agerpres.

Pe de altă parte, întrebat dacă va fi redus CAS, Ponta a răspuns: "Dacă cei din Parlament sunt serioşi şi susţin bugetul pe 2014, aşa cum a fost el votat, în prima întâlnire pe care o avem, înainte, evident, de 1 iulie, cu reprezentanţii CE, FMI şi BM, este principalul obiectiv pe agenda Guvernului reducerea de la 1 iulie cu 5 puncte procentuale la angajator".

Estimări guvernamentale: "Restituirea unei sume din acciza la carburant - minus la buget de 353 milioane lei"

Restituirea către transportatori a unei sume din acciza suplimentară introdusă la carburant începând 1 aprilie va genera la bugetul de stat un minus de venituri colectate din accize de 353 milioane lei pentru acest an, conform estimărilor guvernamentale, citate de Medifax.

Prin bugetul pe acest an, în care a fost inclusă şi prognoza de încasări din acciza pe carburant, Guvernul estima că va atrage din accize un total de 22,8 miliarde lei, cu 15% mai mult decât anul trecut.

Ordonanţa de urgenţă prin care transportatorii vor beneficia de o restituire de 4 cenţi din cei 7 cenţi, sumă care va fi achitată trimestrial şi pe baza facturii de achiziţionare a carburantului, urmează să fie aprobată astăzi de Guvern.

Andrea Schaechter, FMI: "Orice excepţie de la plata accizei suplimentare va crea un gol fiscal"

Şeful misiunii de evaluare a acordului FMI cu România, Andrea Schaechter, a declarat, ieri, că orice exceptare acordată de la plata accizei suplimentare la carburanţi introdusă de la 1 aprilie trebuie compensată prin măsuri "cu impact puternic", astfel încât să nu pună în pericol ţinta de deficit bugetar asumată de Guvern.

"Acciza la combustibil este un element important pentru atingerea obiectivelor de deficit bugetar şi orice decizie de a acorda excepţii pentru transportatori sau pentru camioane de tonaj ridicat ar crea un gol fiscal care ar trebui compensat cu măsuri cu impact puternic, astfel încât deficitul bugetar pentru acest an şi pentru următorul să fie atinse", a declarat Schaechter, într-o conferinţă de presă, prin telefon de la Washington, întrebată despre decizia Guvernului de a acorda transportatorilor o scutire de la majorarea accizei pentru carburanţi.

Guvernul şi-a asumat în acordul cu FMI încadrarea într-un deficit bugetar de 2,2% din PIB pentru acest an.

România a beneficiat de încrederea pieţelor financiare în contextul volatilităţii înregistrate pe pieţele emergente la începutul anului, iar autorităţile nu trebuie să pună în pericol această încredere, a mai afirmat oficialul FMI. "Atingerea angajamentelor fiscale este deosebit de importantă într-un climat global în care pieţele au acordat României încredere puternică", a spus Schaechter.

Majorarea accizei pentru carburanţi, de 7 eurocenţi pe litru, a intrat ieri în vigoare, având ca efect creşterea cu 0,41 lei/litru a preţului la benzina cu plumb şi fără plumb, motorină şi petrolul folosit drept combustibil pentru motor (kerosen), potrivit estimărilor Ministerului Finanţelor.

Potrivit calculelor anunţate anterior, acciza pe carburanţi va aduce la buget circa 2,5 miliarde lei.

Preşedintele Traian Băsescu a spus, aseară, că are pregătită o scrisoare pentru Parlament în care cere respingerea introducerii accizei la carburanţi.

Băsescu a subliniat că există din nou o şansă pentru respingerea OUG privind acciza suplimentară la carburanţi, întrucât aceasta nu a fost adoptată în plenul Camerei, ci a fost trimisă la Comisia de buget-finanţe. Şeful statului a menţionat că ştie cum funcţionează această ţară şi că introducerea accizei suplimentare este "o crimă".

Potrivit lui Traian Băsescu, politica fiscal-bugetară generată de Guvernul Ponta şi acceptată de FMI pentru România este greşită şi trebuie imediat ajustată.

România are în derulare un acord în valoare de 4 miliarde de euro cu FMI şi Uniunea Europeană, din care nu intenţionează, însă, să acceseze fonduri. Scopul acordului este de a proteja România de eventuale şocuri pe pieţele financiare şi de a ajuta la reducerea costurilor de finanţare. Consiliul Director al FMI a aprobat, săptămâna trecută, prima şi a doua evaluare a acordului preventiv încheiat anul trecut cu România, punând la dispoziţia statului două tranşe cumulând 436,3 milioane de euro (389,4 milioane DST). Suma totală disponibilă României prin acordul de împrumut, a urcat, astfel la 654,4 milioane de euro (584,1 milioane DST).

Şova: "Acciza este pentru cofinanţări sau lucrări noi, Parlamentul şi Guvernul decid anual proiectele"

Banii colectaţi din acciza suplimentară la carburanţi, de 7 eurocenţi pe litru, vor putea fi utilizaţi atât pentru cofinanţări, cât şi pentru lucrări noi de autostrăzi, a declarat, ieri, ministrul Transporturilor, Dan Şova, care a precizat că proiectele vor fi decise anual de Guvern şi Parlament.

"Cu acciza se pot face două lucruri. Aşa cum a spus şi premierul, Parlamentul împreună cu Guvernul urmează să stabilească în fiecare an care sunt proiectele de autostrăzi ce urmează să fie finanţate din acciză. Acciza poate fi folosită şi pentru cofinanţare, în ipoteza în care dorim să cofinanţăm mai mult de 15%, sau poate fi folosită şi pentru proiecte noi. Ca exemple de autostrăzi care ar putea fi construite din acciză, vă dau la prima strigare de la Borş până la Nădăşel (judeţul Cluj) - sunt, dacă nu mă înşel, 157 de kilometri. Suplacu de Barcău - Borş este finanţat din bugetul de stat, deci acciza este binevenită, iar de la Suplacu de Barcău la Nădăşel sunt 93 de kilometri, tot pe autostrada Transilvania, în afara reţelei europene de transport din păcate, şi iarăşi se poate finanţa din acciză", a declarat ministrul Transporturilor, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb