Biroul de Conducere al Organizaţiei PNŢCD Bucureşti a decis retragerea sprijinului politic preşedintelui organizaţiei, Aurelian Pavelescu, potrivit unui comunicat de presă al filialei, citat de AGERPRES.
Conform documentului, decizia de retragere a sprijinului politic a fost luată pe 23 iulie ca urmare a ""rezultatelor dezastruoase"" obţinute de Pavelescu, în calitate de candidat al partidului la Primăria Generală a Capitalei, pentru ""incapacitate şi lipsa de preocupare"", pentru coordonarea organizaţiilor de sector subordonate, precum şi ca urmare a ""abaterilor de la principiile şi doctrina PNŢCD"" în apariţiile publice"" şi în ""mod special"" în al doilea tur de scrutin al alegerilor pentru primăria Capitalei.
De asemenea, în comunicat se precizează că Birourile de Conducere ale organizaţiilor PNŢCD de sector au hotărât convocarea pe 31 iulie a Conferinţei Extraordinare de Alegeri a organizaţiei PNŢCD Bucureşti, în cadrul căreia se va alege preşedintele şi Biroul de conducere al filialei.
În replică, prim-vicepreşedintele partidului, Aurelian Pavelescu, a declarat, că documentul organizaţiei PNŢCD Bucureşti, prin care se anunţă retragerea sprijinului politic, este lovit de nulitate şi nu are forţă juridică, întrucât Birourile de sectoare au fost dizolvate în urmă cu o lună.
Aurelian Pavelescu a explicat: ""Birourile sectoarelor au fost dizolvate de Biroul Naţional de Conducere al PNŢCD în urmă cu mai bine de o lună, ca urmare a lipsei de performanţă şi eficienţă în alegerile locale şi s-au numit interimate. Oamenii care dau asemenea comunicate sunt nişte impostori, nu au niciun fel de calitate. Ei au refuzat să predea ştampile, le-am anulat şi ştampilele, sunt oameni care ar trebui daţi pe mâna poliţiei"".
În opinia sa, Birourile de conducere ale organizaţiilor de sector nu pot convoca Conferinţa Extraordinară de Alegeri pentru că ele statutar nu mai există.