POATE FUNCŢIONA REFORMA SISTEMULUI FINANCIAR FĂRĂ REFORMAREA BĂNCILOR CENTRALE? Despre pieţe imperfecte şi inepţia bancherilor centrali

După doi ani de criză financiară acută, băncile centrale continuă să pozeze în victime inocente ale pieţelor. Incapabile să estimeze efectele pe termen lung ale propriilor politici, aceleaşi bănci vin acum, cu mult prea puţină umilinţă şi cu mult prea multă infatuare, să ne propună singurele soluţii pe care le ştiu: reducerea dobânzilor şi tipărirea banilor.

În opinia lui Andrew Smithers, băncile centrale nu au dat dovadă de inocenţă, ci de inepţie. Într-o carte recent publicată de editura John Wiley & Sons, "Wall Street Revalued" (n.a. cu subtitlul "Imperfect Markets and Inept Central Bankers"), autorul arată că activele financiare pot fi evaluate în mod obiectiv, iar bancherii centrali trebuie să-şi ajusteze politicile atunci când preţul activelor nu mai reflectă valoarea acestora.

Ben Bernanke, asemeni predecesorului său Alan Greenspan, a fost convins că preţul activelor financiare nu contează pentru politica monetară, deoarece acestea nu pot fi evaluate corect. "Logica ţintirii inflaţiei implică, de asemenea, că băncile centrale trebuie să ignore evoluţia preţului acţiunilor care nu par să genereze presiuni inflaţioniste sau deflaţioniste", scria Bernanke în 1999 (n.a în articolul "Monetary Policy and Asset Price Volatility" din Federal Reserve Bank of Kansas City Economic Review). Dacă activele financiare nu pot fi evaluate corect, cum poate fi o bancă centrală sigură că dobânda de politică monetară este cea corectă?

Smithers crede că "activele cele mai predispuse unei evaluări defectuoase sunt acţiunile, locuinţele şi datoriile sectorului privat, inclusiv obligaţiunile şi creditele bancare". În opinia sa, lipsa dezbaterilor privind metodele de evaluare a acestor active reprezintă o cauză semnificativă a indiferenţei pe care Federal Reserve a arătat-o faţă de bula speculativă de la începutul deceniului. "Cauzele problemelor noastre prezente au fost acţiunile unor bancheri centrali incompetenţi, care au oferit lichiditate excesivă pieţelor, pe baza căreia s-au construit bulele speculative şi celelalte absurdităţi asociate", mai scrie Smithers în introducerea cărţii sale.

Dacă băncile centrale şi guvernele au ignorat, poate cu bună ştiinţă, excesele speculative, care a fost rolul băncilor comerciale şi a celor de investiţii? Este vina lor aşa de mare precum o arată înfierările politicienilor şi ale presei?

Da şi nu! "Bancherii şi alţi finanţişti se vor spânzura întodeauna, şi pe noi odată cu ei, dacă li se oferă suficientă funie", consideră Andrew Smithers, care mai arată că "funia excesivă oferită de băncile centrale nu a fost doar o condiţie necesară, ci şi suficientă, pentru criza actuală".

Avertismentele vechi de zeci de ani ale Şcolii Austriece au fost ignorate constant de autorităţi, deoarece principiile libertăţii economice şi ale banilor cu valoare intrinsecă nu permiteau atingerea ţelurilor lor politicianiste. Acum este, probabil, prea târziu pentru a ne aminti ce a spus Ludwig von Mises: "Nu există mijloace pentru evitarea colapsului final al unui boom creat de expansiunea creditului".

Tocmai această expansiune, accelerată de la începtul anilor "70, a dus preţul activelor financiare la un nivel absurd şi a declanşat criza prezentă. Economiile încearcă acum să reziste fazei de cădere a unui ciclu al creditării manifestat la nivel global. Spre deosebire de ciclul economic clasic, caracterizat de acumularea stocurilor în anumite ramuri, a căror lichidare conduce la scăderea PIB-ului, colapsul economic generat de implozia creditării nu poate fi oprit de băncile centrale.

Smithers încearcă să demonstreze în cartea sa de ce "scăderea preţului activelor financiare face deosebit de dificil pentru băncile centrale, şi uneori chiar imposibil, controlul economiilor prin modificarea dobânzilor pe termen scurt". Cu sau fără presiuni din partea politicienilor, băncile centrale încearcă tocmai această "soluţie" de la începutul crizei.

Realitatea economică şi financiară confrmă, deocamdată, opinia fostului bancher de la S. G. Warburg & Co, care mai apreciază că "atunci când se crează prea multă lichiditate, rezultatul va apare în preţurile de consum sau în preţul activelor financiare". Prin tipărirea directă a banilor, băncile centrale speră să umfle din nou preţurile activelor financiare, pentru a readuce încrederea în rândul populaţiei, profitând de presiunile negative asupra preţurilor de consum. Va mai răspunde acestor "stimuli" o populaţie prea speriată ca să mai consume?

Este creşterea burselor din ultimele luni un semnal al revenirii economice? Poate, dar numai într-o lume care funcţionează după teoria pieţelor eficiente. În cartea sa, Smithers demontează şi această teorie, iar în locul ei propune o alternativă care poate fi testată: ipoteza pieţelor imperfect eficiente.

Inepţia despre care scrie Andrew Smithers în cartea sa nu este, desigur, apanajul exclusiv al bancherilor centrali. Ea se regăseşte în cantităţi nelimitate şi la nivelul guvernelor. Cum poate fi explicată altfel încrederea că acumularea unor datorii imposibil de plătit va conduce la ieşirea din criza economică?

Timothy Geithner, Secretarul Trezoreriei SUA, tocmai a cerut Congresului să ridice limita datoriei publice , aflată în prezent la 12,1 trilioane de dolari. Conform unui raport Reuters, Geithner i-a scris liderului majorităţii din Senat explicându-i că "acţiunea Congresului de a ridica limita înainte ca acesta să fie atinsă este de o importanţă critică, astfel încât cetăţenii şi investitorii să poată rămâne încrezători în capacitatea Statelor Unite de a-şi îndeplini obligaţiile". Se califică o astfel de afirmaţie în categoria inepţiilor? Mai mult ca sigur! Capacitatea Statelor Unite de a-şi îndeplini obligaţiile va fi dovedită doar dacă această limită nu va fi ridicată, iar într-un viitor apropiat va fi chiar redusă.

Dacă autorităţile nu pot să recunoască adevăratele cauze ale actualei crize, ce se poate face pentru a reporni economiile?

Thorsten Polleit, profesor la Frankfurt School of Finance & Management, a reamintit, în faţa Parlamentului European, că "guvernele au cauzat dezastrul economic şi financiar prin suprimarea pieţelor libere". Profesorul Polleit a oferit şi "reţeta" pentru oprirea dezastrului: "Doar piaţa liberă, şi nu guvernul, poate să îl oprească".

Unde mai stă economia noastră? Nu stă, cade. Chiar şi BNR ia în considerare o contracţie cu 8%, Fondul ne-a acceptat un deficit de 7% şi acordă următoarea tranşă a împrumutului direct către guvern.

Nu apropiem, destul de repede şi sigur, către apoteoza ultimilor 20 de ani, în care aşa-zisele autorităţi ale noastre şi-au dovedit din plin amatorismul în ceea ce priveşte politicile economice şi profesionalismul în urmărirea propriilor interese. Aproape imediat după ce reprezentantul FMI a declarat că Fondul va arăta flexibilitate faţă de România, în condiţiile degradării peste aşteptări a situaţiei economice, a fost acceptată noua ţintă de deficit bugetar.

Adică Fondul tocmai a oferit guvernului mai multă funie, care va fi utilizată, fără îndoială, cu multă înţelepciune. Asupra poporului...