POLEMICI CORDIALE / BANCA NAŢIONALĂ SUB DICTATUL LEGII Argintul din rezerva internaţională nu a dispărut; a fost transformat în aur

Se repetă obsesiv în spaţiul public, fără argumente şi fără probe, că Banca Naţională n-ar avea grijă de aurul ţării. De aurul monetar, desigur, încorporat de fapt şi de drept în rezerva internaţională. Îmi propun să demonstrez contrariul, făcând recurs la evidenţele prezentului. Şi la un martor de neocolit: Istoria...

• ...Istoria care se repetă; şi încă în spirală

În "Bursa", acum câteva zile, Make titra: "BNR încă nu respectă legea", plecând de la o emisiune a Antenei 3. Nu voi ocoli nici una dintre temele atacate. Astăzi, însă, mă opresc la cea mai fierbinte dintre ele: aurul. Reproduc, întocmai, fraza cheie din emisiunea analizată de directorul trustului "Bursa": "ori domnul Isărescu a pierdut 40 la sută din rezerva de aur a României, ori (rezerva - n.n.) este total lipsită de valoare şi vom întreba de ce". Disjuncţie riscantă şi inutil formulată în emisiune.

Chiar şi punerea în discuţie, în acest fel, este surprinzătoare, de vreme ce răspunsul corect era uşor de obţinut, fiind regăsibil în comunicatele lunare ale BNR către publicul larg. Si în rapoartele prezentate an de an, Parlamentului şi publicului, de către Banca Naţională.

...Dar istoria e, cum spuneam, de neocolit. Primele învinuiri legate de rezerva metalică au început în anii 1990 şi au continuat până în 2003. Explicaţiile date şi probate atunci au stins subiectul. Pentru un timp. De vreo trei luni, însă, suspiciunile au fost recrudizate. Alţi actori, alte vehicule, alte surse. Dar fix aceeaşi idee: că se întâmplă ceva cu aurul de la banca Naţională.

• În 2003, subiectul a ajuns în Senat

Mai întâi s-a zvonit că a fost furată rezerva de argint. Toată. Apoi că a fost furată o parte din rezerva de aur.

Zvonul s-a extins. Dezbaterea a ajuns în Senat. Banca Naţională a fost acuzată că a dispărut argintul ţării: 400 de tone.

Adevărul este că argintul (642,2 de tone şi nu 400) fusese schimbat pe aur. Conversia argint-aur a fost făcută în cinci etape, între anii 1994 şi 2000, pe piaţa elveţiană şi pe piaţa Londrei. A fost o afacere avantajoasă pentru România, schimburile fiind făcute în momente în care pe pieţele internaţionale cererea de argint era în creştere. În rezerva internaţională a României, administrată de BNR, au intrat în schimb 8,9 tone de aur, în contrapartidă la cele 614 tone de argint.

De ce a fost schimbat argintul pe aur? Din raţiuni de politică monetară. Stocul de argint devenise un activ total blocat, nefolositor ţării. Potrivit noilor standarde, argintul nu mai intra în calculul rezervelor internaţionale. Sub acest aspect, cele 614 tone de argint din tezaurul BNR deveniseră un balast costisitor, urcând inutil cheltuielile de gestionare.

Au fost însă şi alte raţiuni. Cele 614 tone s-au strâns de-a lungul anilor la BNR, înainte de '89, în condiţiile în care statul deţinea monopolul operaţiunilor cu metale preţioase. Statul era reprezentat de Banca Naţională, care potrivit legii cumpăra tot argintul din producţia internă, îl analiza şi-l marca. Industria românească nu reuşea să folosească decât o infimă parte din argintul produs în ţară. Grosul producţiei interne umplea depozitele Băncii Naţionale.

• De ce nu era exportat argintul

Un timp, România a vândut în străinătate mari cantităţi de argint. Apoi, exportul a fost stopat din cauza unei întâmplări nefericite. Institutul condus de Elena Ceauşescu a făcut o serie de experienţe, folosind izotopi radioactivi într-o încercare de a restrânge pierderile tehnologice la extracţia de argint. Radiaţiile erau slabe. Dar în lingourile de argint realizate prin această metodă s-au adunat concentraţii mari de substanţă radioactivă. Din nefericire, specialiştii institutului n-au sesizat pericolul. Lingourile rezultate din aceste experienţe au circulat pe piaţa internaţională, unde s-a descoperit că sunt contaminate. În consecinţă, în anii '80, argintul românesc nu a mai avut căutare nicăieri în lume.

Producţia internă depăşise totuşi acest moment. Ani la rând, fiindcă nu mai putea fi exportat, argintul s-a adunat în stocuri la BNR. Desigur, Banca Naţională a acumulat argint neinfestat, pentru că experienţele amintite au fost făcute doar în cadrul unei teme de cercetare, care a avut o durată limitată. Niciodată însă argintul contaminat cu izotopi radioactivi nu a mai fost folosit în consumul intern. Şi nici exportat.

După '89, ca urmare a demersurilor Băncii Naţionale, argintul românesc şi-a redobândit libera circulaţie. După ce a fost verificat cu minuţiozitate de experţi internaţionali, care au constatat că nu mai era radioactiv. A devenit astfel posibil ca Banca Naţională să iasă pe piaţa internaţională. Dar nu pentru a vinde argint, ci pentru a-l schimba pe aur...

...Şi neliniştea, suspiciunea, patimile s-au mutat de la argint la aur...dar este un alt subiect!