Politica pentru următorii o sută de ani

Poate este greu de crezut acum, dar episodul "Agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei în al treilea deceniu al secolului XXI" va da de lucru politicii din cele două ţări, din Europa şi dincolo de Atlantic, întregii comunităţi internaţionale, pentru cel puţin un secol de acum înainte. Asta, dacă politica se întoarce hotărît şi pentru multă vreme la rosturile ei fundamentale, la rezolvarea problemelor de care depinde pacea şi dezvoltarea comunităţilor umane, şi nu rămîne ceea ce este esenţialmente azi, doar o vînătoare îndîrjită de voturi, urmată de canalizarea privilegiilor şi a beneficiilor guvernării către "contributori" şi "bazele electorale" pe fondul ignorării sfidătoare a tuturor problemelor care blochează schimbarea paradigmei de dezvoltare socială.

Un simplu inventar, fie şi parţial, al dosarelor puse acum cu furca unul peste altul este mai mult decît grăitor. Să presupunem că situaţia militară îngheaţă în parametri actuali: Rusia are o prezenţă masivă pe teritoriul Ucrainei, controlează accesul către cele mai importante zone urbane, ţine în şah potenţialul militar al Ucrainei, în timp ce guvernul de la Kiev poate susţine credibil că are sub control instrumentele şi resursele minime necesare guvernării, de la cele militare şi administrative, la cele economice şi, desigur, politice. Plus, susţinerea populaţiei şi a unei semnificative majorităţi a statelor lumii. Este scenariul celei mai instabile situaţii, care se poate prelungi, însă, decenii la rînd. Instabilă, deoarece fiecare parte aşteaptă ca, odată cu trecerea timpului, atuurile ei să prăbuşească sau să slăbească decisiv poziţia părţii adverse, finalizînd negocierile fără să mai fie obligată să cedeze mare lucru. Ucraina aşteaptă ca Rusia să colapseze sub greutatea sancţiunilor economice care nu au cum să fie relaxate înainte de eliberarea totală a teritoriului Ucrainei; Rusia aşteaptă prăbuşirea regimului de la Kiev sub greutatea crescîndă a dificultăţilor create de susţinerea condiţiilor minime de viaţă pentru cetăţenii ţării, de gestionarea temei refugiaţilor, concomintent cu efortul militar şi de reconstrucţie.

Şansele de a ieşi prin negociere din remiza forţată sunt minime, în timp ce şansele de prelungire sine die a situaţiei îngheţate cresc cu fiecare zi de nemişcare. Exemplul conflictului din Coreea este mai mult decît relevant. Să presupunem, acum, că Ucraina, care are deja un substanţial avantaj pe plan politic, intern şi internaţional, reuşeşte "să convingă" Rusia să îşi retragă în totalitate forţele armate de pe teritoriul ei, pentru a evita un dezastru economico-social intern, generat în cea mai mare parte de consecinţele drastice ale măsurilor de izolare economică la care este supusă. Ucraina va fi atunci în postura de a cere Rusiei compensarea materială a pierderilor suferite în urma distrugerilor de război. Vă imaginaţi un nou conclav la Versailles, ca în 1919, care să impună Rusiei "pe calea tratatelor" obligaţiile de despăgubire? Imposibil nu este, dar nici foarte probabil. Fie şi numai pentru faptul că celelalte mari puteri ale zilei nu sunt parte la conflict şi au dat toate semnele, semnalele şi strigătele de avertizare că nici nu vor să fie....cu nici un chip! De...Germania nu avea la 1919 arsenalele nucleare ale Rusiei de azi! Presupuneţi acum că Rusia îşi atinge scopul de a înlătura de la putere actuala guvernare de la Kiev şi de a pune în locul ei un "regim marionetă". Soarta lui în plan internaţional nu ar putea fi decît una cu mult mai rea decît a regimului din Belarus sau a celui din Coreea de Nord. Actele sale ar putea să nu fie recunoscute în plan internaţional, inclusiv la ONU, în timp ce puterea actuală s-ar putea menţine credibil în "exil", modelul polonez după invazia sovieto-germană din 1939. Care va fi relaţia noului regim marionetă de la Kiev cu propria populaţie, cu cei circa un milion şi jumătate de refugiaţi, deja? Cît şi în ce condiţii se va putea menţine la putere un asemenea regim, fie şi cu sprijinul masiv al Moscovei? Se reia ciclul "Maidan"? O dată, de două ori? Vom avea una sau mai multe "răscoale armate" ale populaţiei împotriva autorităţilor de guvernare? Presupuneţi că pe cursul deraierii de raţionalitate care este agresiunea Rusiei în Ucraina, la un moment dat, se trece peste pragul nuclear. În varianta "soft" producînd, voluntar sau involuntar, unul sau mai multe accidente la centralele nucleare aflate pe teritoriul Ucrianei; varianta "hard" utilizînd cel mai probabil nedeclarat arme non-nucleare cu capacităţi de distrugere echivalente nuclear sau chiar arme nucleare cu efecte selectate. Este posibil ca, în asemenea condiţii, răspunsul Statelor Unite şi al ţărilor aliate din Europa să treacă şi el de pragul sancţiunilor economice? Să angajeze, sub o formă sau alta, implicarea militară directă împotriva forţelor ruseşti aflate pe teritoriul Ucrainei? Foarte probabil nedeclarată şi ţinută pe cît posibil în afara vizibilităţii mediatice. Cum, în ce forme, cu ce consecinţe? Iată tot atîtea întrebări care nasc la rîndul lor multiple scenarii şi probleme complexe de rezolvat pentru decidenţii politici. Şi, nu trebuie să îşi închipuie nimeni că deciziile sunt gata împachetate. Ca exemplu: actuala Administraţie democrată Biden a ales drumul sancţiunilor economice, care se opreşte însă, în faţa oricărei posibilităţi de implicare militară directă pe teren, ceea ce ar duce la o confruntare deschisă cu Rusia. În tabăra republicană există însă cel puţin două voci. Una a aripii "putiniste" care s-a exprimat zilele trecute prin vocea lui Douglas Macgregor, un militar de carieră al cărui "potenţial" politic a fost descoperit de fosta administraţie Trump. Un potenţial deloc oarecare, de vreme ce omul a fost plimbat în funcţii importante de consiliere, ba pe la Ministerul Apărării, ba pe la Casa Albă, după care a fost nominalizat ca titular al Ambasadei SUA de la Berlin. Urmare a unui "accident parlamentar" nu a mai ajuns să deţină postul, dar este o voce importantă a aripii trumpiste din Partidul Republican: Zelenski nu e nici un erou. E doar o marionetă, din vina căruia suferă milioane de ucraineni. Ar fi trebuit să accepte de la început condiţiile de neutralitate cerute de Putin şi totul s-ar fi rezolvat fără să se mai tragă nici măcar un singur glonţ. Cealaltă voce din Marele şi Vechiul Partid (GOP) este una a ultra-radicalilor anti-Putin, al cărei mesaj l-a rezumat chiar Trump, într-un discurs public, chipurile "în spirit de glumă": să vopsim avioanele noastre în culorile Chinei şi să-i dăm cu bombardeaua la cap lui Putin, la el acolo, acasă la Moscova, pînă îşi bagă minţile în cap! Simplu şi eficient!!! Politica paralelă cu conflictul din Ucraina şi cea post-conflict nu vor fi deloc liniare nici în alte orizonturi politice. Germania spre exemplu, este deja pe cale să se debaraseze de moştenirea guvernărilor Merkel care au făcut-o (abia acum se vede?) prizoniera celor care controlează capătul din Rusia al marilor conducte de gaz, menite să asigure confortul şi prosperitatea Germaniei!! Chiar şi pe spinarea şi peste capetele celorlalţi "parteneri europeni". Dileme şi probleme asemănătoare şi în politica din Italia sau Marea Britanie.

Oricît ar căuta cineva, este greu să găsească un orizont politic şi un unghi de abordare din care temele generate de conflictul Rusia-Ucraina să nu se developeze, fără oprire, în falduri largi, cel puţin o sută de ani de acum înainte. Evident, lucrul este valabil şi pentru România. Asta, dacă în următoarea sută de ani se va trezi cineva să reinventeze şi să repună în drepturi politica, în acest spaţiu în care ea a fost cel mai frecvent redusă la şi bîntuită de comodităţi, ignoranţă şi complicităţi venale.